Concurs

0
500

Relația etalon. De lungă durată, încărcată de tandrețe și momente magice. Peste tot împreună, încât ajunseseși să-i confunzi. Care era unul?, care era altul?, că alcătuiau un tot unitar. Unitar, da? Te uitai la ei și nici putere să-i invidiezi nu aveai. Ce să mai, desăvârșiți!

Relația etalon avea un număr de două cifre de ani în spate. Și părea că nimic nu o poate afecta… Părea. Și aici începe nebunia. Chiar după logodna făcută cu tam-tam și sărbătorită cu mult fast și și mai mulți prieteni. Toată lumea simțea că primise o porție zdravănă de optimism. Deci se poate! Dar… chiar la petrecere, el a privit întâmplător și pieziș o altă femeie. Atât. Ulterior, el a început să stea mai mult pe gânduri și să răspundă mai lent vieții de tineri logodiți. Nu se mai grăbea către nicăieri, căci nici entuziasm nu mai avea… iar pe acea femeie începuse să o privească mai des… tot pieziș… rezultă că erau colegi de serviciu și el nu știuse până nu venise la logodna lui însoțind un prieten comun. Niciodată până atunci nu se uitase la altă femeie cu acei ochi, cu acele gânduri, cu acele intenții. Ceva era neînregulă cu el, cu relația lui etalon. Sau cum? Trebuia să afle. Așa că a făcut un pas spre ea. Și încă unul…

Nici nu știe când s-a trezit în patul ei. Nici nu știe când a aflat și logodnica lui. Nici nu știe când relația etalon s-a spart în mii de bucăți…

S-au despărțit… Am rămas cu toții cu gura larg deschisă a mirare, a ciudă, a deznădejde. Deci… nu se poate! Relația etalon nu mai exista. El începuse o legătură la vedere cu acea femeie. Iar ea… ea rămăsese singură să-și lingă rănile. Și cum mai bine se ling aceste răni în doi, în scurt timp, alături a început să-i stea un bărbat. Acum, amândoi aveau câte o relație nouă de crescut și de îngrijit… Și mai aveau ceva – de demonstrat unul altuia cât sunt de fericiți. Cum ar veni, să-și demonstreze că au creat, fiecare pe cont propriu, câte o nouă relație etalon…

Într-o zi, el a pus pe Facebook poze cu noua iubită, colega lui. Cu inimioare și tot tacâmul. Poze de îndrăgostiți. Ea i-a dat like și, a doua zi, a pus și ea poze pe Facebook cu noul iubit. Tot cu inimioare. El i-a dat like și a revenit în forță cu un album în care se sărutau în țâșpe poziții. Ea a dat, conștiincioasă, like la fiecare poză. Și apoi a pus o declarație lungă, cuprinzătoare și emoționantă către noul ei iubit. Cu pozele de rigoare. Primul like a venit de la… el! Curând, concursul de pe Facebook a devenit o adevărată provocare. Nu mai trecea zi în care fiecare dintre ei să nu posteze câte o bucățică din imensa fericire care dăduse peste ei și nu trecea postare care să nu primească câte un like (sau chiar inimioare) de la fosta jumătate a inițialei relații etalon.

Grotescul și tristul concurs al orgoliilor (sau al suferinței și regretului flancate de fanfaronada virtuală) nu s-a terminat decât târziu, când ieșiți amândoi din aceste relații de contra-balans, au ajuns la concluzia că, de fapt, și-au dus năprasnic dorul în tot acest timp, iar noi, muritorii de rând, am răsuflați ușurați… Deci se poate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord