Nu acum…

1
986

– continuare de aici

Mă desprind ușor din îmbrățișarea lui, exact când începusem să simt obrăznicia erecției sale atingându-mi coapsa.

Știu că tensiunea dintre noi trebuia să se consume cumva, ca să nu explodeze. Gestul lui aparent insolent, a fost mai mult unul de rezolvare, pe scurtătură, a unei situații pe care o creasem fără voia noastră și care amenința să se transforme într-un monstru. Cu acest sărut, am consumat curiozitatea și ațâțarea. Desigur, am deschis nenumărate drumuri și posibilități pe care am grijă să le castrez din start. Îi spun un singur cuvânt:

– Nu!

Apoi îmi deschid singură portiera și mă urc în mașină liniștită. Atât cât de liniștită poate fi o femeie într-o situație aflată la granița agresiunii cu plăcerea. Îmi aprind o țigară, omițând să-l întreb dacă se fumează sau nu în mașina lui. Nu știu la ce se aștepta el. Să facă amor cu iubita șefului, așa pur și simplu, doar pentru că trebuia s-o conducă dintr-un loc în altul și nimic mai mult. Sau, dimpotrivă, aplicând psihologia inversă, să prevină posibile complicații între doi oameni care călătoresc nepermis de aproape și nepermis de tăcuți. Atunci când gura nu trăncăne vrute și nevrute, mintea are timp să sape noi șanțuri, să facă noi conexiuni, să nască noi idei.

Mă lasă câteva minute singură. Stă să se „răcorească”, sunt sigură, înainte de a ne relua drumul. Și, probabil, încearcă să evaluează rapid gravitatea situației în care tocmai s-a băgat. Sau din care tocmai a ieșit, depinde cum vrei să privești lucrurile… Poate își face probleme inclusiv în legătură cu siguranța jobului sau poate, pur și simplu, se chinuie să-și revină, fără atâtea gânduri și preocupări.

Nu am de gând să-i fac probleme, a fost numai o încurcătură, să-i zic așa, sau nici măcar atât. Prea mult zgomot pentru nimic.

Revine în mașină vizibil tulburat. Îmi dau seama că este fâstâcit – și asta-mi topește orice urmă de antipatie – și că nu știe ce să facă cu mâinile, cu întreg corpul, cu privirea care se plimbă alandala pe obiectele din jur, evitându-mă în mod evident.

Ezită.

Demarează în trombă. Pe măsură ce trec secundele, se concentrează la drum pentru a-și regăsi stăpânirea de sine. Un bărbat nesigur pe el este doar un puști.

Zâmbesc.

Continuăm în tăcere. Însă acum este o tăcere diferită, stânjenitoare pentru el, dar tot mai amuzantă pentru mine. Oricum, eliberată de tensiune, exact cum prevăzusem.

La destinație oprește regulamentar, coboară și-mi deschide portiera, roșind iar. Cobor și, în loc de orice altceva, îl privesc de aproape, cu căldură și îi spun doar atât, salvându-l:

– Nu acum…

Îl las năuc, cu mâna încă lipită de portiera mașinii. Simt că i-a venit inima la loc o secundă, doar pentru a o lua instantaneu, din nou, razna…

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord