Scrisoare către copila care am fost

0
16289

Ca orice femeie ajunsă într-un moment de plenitudine (indiferent de vârsta pe care o are), privesc în urmă și-mi număr încercările, greșelile, eșecurile și realizările. Fiecare dintre ele au avut un rol bine determinat în devenirea mea, nu neg asta, însă, dacă aș putea, m-aș întoarce să-i vorbesc copilei care am fost, măcar s-o asigur că, indiferent de deciziile pe care le-a luat, indiferent de ce a făcut de-a lungul timpului, am iubit-o mereu, chiar dacă atunci ea nu știa.

I-aș spune să nu plângă prea mult, căci lacrimile niciodată nu au rezolvat probleme, ci doar au secătuit sufletul de vlagă.

I-aș spune să nu regrete nimic din cele făcute și să ridice fruntea atunci când urmările faptelor ei o ajung din urmă, pentru a le întâmpina zâmbind.

I-aș spune că toate nefericirile ei sunt efemere, la fel și fericirile. Să le ignore mai mult pe primele, să se desfete mai mult în lumina ultimelor.

I-aș spune să iubească cu mai puține prejudecăți; să accepte fiecare lovitură de pragul de sus, să accepte de câte ori se împiedică de cel de jos; să-și accepte fiecare cădere, fiecare semn, fiecare cicatrice, ca pe semne ale unei înțelepciuni ce crește pe zi ce trece.

I-aș spune să nu se mai lase șantajată emoțional de nimeni.

I-aș spune că bărbații vin și pleacă și că, atunci când îl va întâlni pe cel ce va sta, va ști. Să nu se mai panicheze de fiecare dată, la fiecare întâlnire, la fiecare despărțire.

I-aș spune că nu are de ce să se grăbească, că, deși viața e scurtă, nu poți să-i simți gustul decât dacă o trăiești pe-ndelete.

I-aș spune că tinerețea este precum un vis lucid – nu știi și nici nu decizi când începe sau când se termină, dar îi controlezi conținutul.

I-aș spune că vârsta nu este doar un număr, ci trepte pe care le urcă spre sine. Să nu le neglijeze, să nu le minimizeze importanța, chiar dacă este la vârsta la care 40 de ani par mai departe de ea decât soarele de pământ.

I-aș spune că oamenii mint și nu sunt mereu demni de încrederea ei, dar că asta nu înseamnă că nu trebuie să le acorde o șansă. Sau două. Dar niciodată mai mult. Să ierte și să uite. Să uite și să nu ierte. Să ierte și să nu uite. Să nu ierte și să nu uite, cum vrea ea, doar să nu piardă mult timp cu oamenii în legătură cu care s-a convins că sunt doar trecători prin viața ei, cu roluri secundare.

I-aș mai spune că inocența și naivitatea ei se vor destrăma mai repede decât crede, și că pierderea lor va durea teribil, dar este și aceasta o etapă necesară, să nu zăbovească mai mult decât este cazul asupra ei.

I-aș spune că nu este nimic din ceea ce crede acum despre ea, dar că este firesc să fie atât de tulbure și dezorientată.

Și i-aș mai spune că… dacă ar fi s-o iau de la capăt, aș alege același drum!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord