Șmecherași și victimioare

De când cu rețelele de socializare și, mai ales, cu Facebook, orice pârț emis în scris are copyright. Ok, înțeleg, și mie mi-au sărit capsele când am regăsit texte întregi copiate de pe acest blog pe alte pagini de Facebook. Însă, hai să stabilim niște limite de oameni normali la cap ce pretindem toți că am fi. De la texte întregi (proză, poezie, nu contează) furate și postate în nume propriu, la glumițe, paragrafe de două rânduri, poze deja furate de la alții și repostate e, totuși, distanță tare mare și, tocmai de aceea, un gram de realism și echilibru nu ar strica.

Dar nu și în capul „scriitorilor” de Facebook, care sunt în stare să-și pună și mai sus de cap poalele hăinuțelor ălora lustruite prin tot felul de școli înalte, instituții sau firme cu răsunet pentru a-și cere drepturile intelectuale. Problema este că nici măcar atunci când li se restabilește rapid armonia în univers și li se dă dreptate (și Cezarului ce e al Cezarului), ei nu sunt satisfăcuți. Dimpotrivă, crapă de ciudă, că tocmai scoseseră chiloții și vânturau cu ei deasupra capului când au rămas, brusc, fără obiectul războiului. Dar… nu contează! Îi dau înainte, „the show must go on”, ce mama mă-sii! Căci cum să rateze posibilitatea de a se victimiza în public, de a se da cu capul de pereții virtuali ai Facebook-ului și de a urla lumii întregi prin ce chinuri, tragedii și dureri trec ei, cei jefuiți, nenorociți, sărăciți și desfigurați? Cum să nu se cutremure pământul sub ei (probabil de aceea a și fost cutremur azi-noapte!), cum să nu tune și să nu fulgere trei hotare cu invective complicat de reprodus, cum să rateze ei o astfel de ocazie de a-și face publicitate ce, de fapt, nu interesează pe nimeni, cu excepția celor doi-trei lingăi de serviciu și cam atât? Cum?

La capătul opus, îi avem pe cei ce nu ar recunoaște nici în ruptul capului că au copiat alea trei rânduri sau porcăria aia de poză căreia i-au șters hashtag-ul/semnătura și ce au mai găsit ei pe acolo, ca nu cumva să creadă cineva că nu este opera lor măreață, că capul lor a produs și altceva în afară de mătreață, vorba epigramei. Iar când li se atrage atenția, devin, la rândul lor, insolenți și, cu un tupeu ce frizează fantasticul – pentru că, nu-i așa, internetul e proprietatea tuturor și astfel, tot ce apare pe el poate fi însușit firesc – refuză să-și recunoască rahatul, recurgând rapid la injurii urmate instantaneu de magia butonului de blocare. Da, este ilar cum șmecherași și victimioare ajung să se scalde, din motive complet opuse, exact în aceeași baie de dejecții și asta pentru că nici unii și nici alții nu mai au de mult simțul realității, confundând lumea virtuală cu un adevărat câmp de bătălie, acolo unde – deh, ca-n orice război! – orice este permis, acolo unde cu toții delirează că pot deveni peste noapte generali și asta doar pentru că au reușit uimitoarea performanță de a-și face un amărât de cont de Facebook care le mănâncă nu numai timpul, ci și creierii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord