„Trad wife” (prescurtare de la traditional wife, „nevastă tradițională”) e mai mult decât o etichetă Instagram: e un imaginar complet – estetic, moral și economic – care promite o întoarcere la roluri de gen „clare”, cu femeia centrată pe casă, copii și serviciul adus soțului. Pe TikTok, YouTube și Instagram, creatorii asociați curentului fac milioane de vizualizări cu rețete „de pe vremuri”, rochii cu imprimeu floral, tutoriale de gospodărire, homeschooling, „feminitate clasică”, rugăciuni de familie, dar și cu mesaje despre supunere față de soț și respingerea feminismului. Nu există un „manifest” oficial, dar trunchiul comun e recognoscibil: domesticitatea devine vocație, iar rolurile tradiționale sunt prezentate ca antidot la anxietatea lumii moderne.
Deși hashtagul #tradwife a explodat în special în spațiul american după 2020, figurile timpurii au apărut și în Marea Britanie. Un profil amplu din The New Yorker despre Alena Kate Pettitt, fondatoarea blogului The Darling Academy, arată cum un demers aparent „inofensiv” – să celebrezi viața de casă – a fost absorbit într-un val mai larg, cu tensiuni culturale și politice pe care chiar inițiatoarea spune că nu le mai controlează: „A devenit propriul ei monstru” (Sophie Elmhirst, „The Rise and Fall of the Trad Wife”, 29 martie 2024).
Presa mainstream a documentat atât farmecul, cât și zona întunecată a fenomenului. The Guardian a remarcat, încă din 2020, că „tradwife” nu înseamnă doar șorț și pâine cu maia, ci o idealizare a anilor ’50 – ani care, pentru multe femei și minorități, n-au fost deloc idilici (Barbara Ellen, „‘Tradwives’: the new trend for submissive women has a dark heart…”, 27 ianuarie 2020). În 2024, același ziar observa cum trendul s-a profesionalizat: „O recunoști când o vezi” – fundițe de satin, rochii Betty Draper, ferme fotogenice, discurs despre „feminitate virtuoasă”, totul ambalat într-o performanță digitală cu miză financiară (Laura Snapes et al., interactiv „Sundresses and rugged self-sufficiency…”, 24 iulie 2024).
Nu e doar stil, e și narațiune despre sens. Adeptele spun că „serviciul” adus familiei oferă rânduială și liniște într-o lume suprasolicitantă. Pettitt, de pildă, a apărat public alegerea de a împărți munca domestică „nu egal, ci după talent și putere” – un limbaj care scoate ideea din registrul nostalgiei și o împinge în etică personală (Alena Kate Pettitt, The Darling Academy). În același timp, critici precum Sian Norris arată că estetica „trad” e uneori poartă de intrare pentru mesaje antifeministe sau chiar aliniate extremei drepte, unde femeia e redusă la „vas de reproducere” pentru o ordine socială idealizată (Sian Norris, The Guardian, 31 mai 2023). Le Monde merge pe aceeași linie: influenceri ca Hannah Pearl Davis sau Thaïs d’Escufon folosesc nișe „neutre” – gătit, frumusețe – pentru a normaliza cadre ideologice conservatoare (Louise Audibert, „The antifeminist influencers restoring the myth of the good wife”, 17 martie 2024).
Dincolo de polemică, succesul online e incontestabil. „Regina” fermelor estetizate, Hannah Neeleman (Ballerina Farm), e exemplul perfect: lapte proaspăt la răsărit, nașteri „naturale”, competiții de frumusețe – un brand uriaș, construit pe imaginea unei vieți „mai simple”, impecabil curat filmată (The Sunday Times Magazine, 2024; NYT pe TikTok). Iar când Cambridge Dictionary adaugă „tradwife” în listă, vorbim deja despre un termen trecut din subcultură în vocabularul comun (The Guardian, 18 august 2025).
Ce urmărește curentul? La suprafață: revalorizarea gospodăriei ca „carieră”, o feminitate estetică, disciplină domestică, căsnicie „cu roluri”, uneori cu componentă religioasă. În subtext: critică la adresa capitalismului hustle, a „girl boss-ului” obosit, dorința de stabilitate și apartenență. Publicul țintă e mai larg decât pare: tinere cu anxietate socială, femei epuizate de munca de birou, mame care caută sens în rutina zilnică, dar și bărbați care doresc validare pentru roluri tradiționale. Un articol de Global News rezumă virajul: de la „lean in” la „stay in” – un 180 de grade către casă, copii, autosuficiență gospodărească (Meaghan Wray, „The appeal, and controversy, of the ‘trad wife’ trend…”, 2024).
Criticii nu atacă neapărat alegerea individuală de a fi casnică, ci presiunea normativă și narațiunile care romantizează inegalități structurale. Jurnaliștii Guardian au subliniat riscul „fanteziei reacționare”: când „viața bună” e doar pentru cei cu resurse, o gospodărie perfectă devine produs media, iar munca invizibilă e din nou naturalizată (Emma Beddington, „Sometimes I long for the life of a tradwife…”, 4 februarie 2024). Vox adaugă o piesă rar discutată: copiii „trad” povestesc o realitate mai amestecată, între stabilitate și lipsă de expunere la alternative, cu educație domestică intensă și responsabilități timpurii (Sara Doan, „What it’s like to be a trad kid”, 2025).
În final, „trad wife” nu e un monolit. Pentru unele femei, e alegerea liberă de a investi în cămin; pentru altele, e un produs glossy, cu filtre sepiate peste o ordine socială inegală. Cert este că mișcarea navighează perfect algoritmii: oferă povești ordonate, imagini liniștitoare, reguli clare. Iar într-o lume obosită de incertitudine, promisiunea unei vieți „cu sens” – fie ea și performată pentru cameră – e teribil de atractivă.
„O recunoști când o vezi” – nu doar rochia și șorțul, ci promisiunea că, dacă pui casa la punct, se așază cumva și sufletul. Realitate sau iluzie, #tradwife e oglinda în care cultura digitală își probează, din nou, dorul de simplitate.
Spune-mi în comentarii dacă ai întâlnit astfel de conturi și cum ți se par: inspirație autentică sau nostalgie periculoasă?
