Sunt supărat și, cu siguranță, am motive, zilele trecute am împlinit 45 de ani și, până acum, am tot așteptat să mă maturizez și eu, să cresc, să fiu bărbat, dar mintea mea refuză să se coacă, să mă transforme în omul ce credeam că am să fiu, în bărbatul puternic, matur, serios, hotărât, în individul care să atragă în jurul lui sexul slab și care să se bucure de împlinirea unei asemenea vârste.
La mine, trecerea anilor nu a adus nimic în plus, gândesc exact la fel ca ieri, ca acum șase luni, ca acum zece ani, ca la 18 și gata, ca atunci când credeam că tot ce zboară se mănâncă și pe când mă agățam de toate fustele ce-mi ieșeau în cale spre a cunoaște fericirea, căldura feminină, parfumul florilor de sex opus, spre a trăi și a mă înfrupta din trupuri proaspete, tinere, asemeni mie, din iubire necondiționată.
Cum spuneam, sunt supărat, sunt abătut, afacerile nu-mi prea ies, femeile serioase mă cam ocolesc, sunt singur și zâmbesc imediat ce sunt băgat în seamă, sufăr de singurătate, aș da zile de la mine, exact așa cum spune cântecul, aș face sacrificii serioase și m-aș pune pe făcut copii, moștenitori ai unui bărbat rămas la fel de copil, la fel de necopt, la fel, dar cu părul albit, cu riduri serioase și cu mintea lipsă la inventar, cu săpături arheologice prin localuri în care prea puțini de vârsta mea mai calcă. Da, fetele s-au schimbat prin mai toate restaurantele, acum e vremea tinereții să facă ciubuc, glume, să trăiască, da, barmanii și ospătarii sunt cu mult mai tineri decât mine, da, sunt abătut, glumele mele au expirat, țigările mele nu mai scot fum, azi luleaua și valea, afară din club la fumat.
Pe vremuri, atât mi-a mai rămas de spus, pe vremuri și pe vremea mea și iar mă întorc la mintea necoaptă și la bărbatul ce refuză maturizarea, deși nici randament și nici vise nu mai emite, deși s-au stins luminițele și au apărut stelele albe și pufoase în barba și părul ce odinioară erau atuurile mele când plecam la agățat. Sunt tânăr, doamnă, sunt ce am fost odinioară, sunt trecut și aș mai asculta o vioară cum se tânguie și mă invită la pași pe scârțâitul apus, dus, trecut, necopt și plăcut.
Am 45 de ani și gândurile unui puști de 18, sunt plecat cu sorcova, sunt ba la mare, ba la munte, sunt ca un pierde vară, unul trecut și parcă aș mai vrea și eu, dar anii au fugit în grabă și nu m-au luat cu ei, au refuzat să îmi ofere maturitate, am rămas corijent la bărbăție, am carnea tare ca un pui fugărit prin curte, ca un cocoș neprins și lăsat să-și cânte cucurigul prin curți străine.
Nu, nu sunt chiar atât de rău, o duc relativ bine, am grijă de soțiile celor plecați la muncă, celor ce nu s-au prins că tinerețea nu este trecătoare, predau ore de amor cu o mentalitate de adult imatur, fac dragoste cu cine apuc și cu cine mi se oferă pe tavă, e clar, sunt Necăjitul și azi servesc ecologice gânduri, crude primăveri, am să adulmec tinerețe și am să sorb aventură.
