Dacă aș fi putut să-mi să-mi trăiesc viața din nou…
Aș fi mers la culcare să mă odihnesc atunci când mă simțeam rău, în loc să pretind că lumea se va opri dacă lipsesc o zi de la serviciu…
Aș fi aprins lumânarea roz, sculptată în formă de trandafir, în loc să o las să se topească în cămară…
Aș fi vorbit mai puțin și aș fi ascultat mai mult…
Mi-aș fi invitat prietenii la masă chiar dacă există o pată pe covor și canapeaua trebuie curățată.
Aș fi mâncat floricele în „camera bună” și nu m-aș fi îngrijorat atât de mult din cauza prafului atunci când cineva voia să aprindă focul în șemineu.
Mi-aș fi făcut timp să-l ascult pe bunicul povestind despre tinerețea lui.
Nu aș mai fi insistat să merg cu geamurile ridicate într-o zi frumoasă de vară doar pentru că părul îmi era proaspăt coafat și fixat.
Aș fi stat întinsă pe pajiște, cu capul pe iarbă.
Aș fi plâns și aș fi râs mai puțin uitându-mă la televizor și mai mult privind viața.
Dar, mai presus de toate, dacă aș avea o a doua șansă la viață, aș prețui fiecare clipă, aș privi-o cu adevărat… aș trăi-o…
Nu m-aș mai enerva atât de tare din cauza lucrurilor mărunte și nesemnificative…
Nu te mai îngrijora de cei cărora nu le placi, sau mai bine zis, nu-ți mai pasă de ce fac alții…
În schimb, să prețuim prietenii pe care îi avem și oamenii care ne iubesc…
Și tot ceea ce facem în fiecare zi pentru a ne îmbunătăți mintea, trupul, sufletul, emoțiile.
Erma Bombeck, 1979
