Vă rog să luați nebunele de pe mine, am fost ghinionist și, la capitolul femei, am excelat în rateuri, mi-am dat doctoratul în relații eșuate, alo, vă implor, vă rog să le țineți de vorbă până îmi fac bagajul și dispar.
Sunt captiv într-o lume plină de femei cu probleme. Da, o să vă dau două-trei exemple ca să mă înțelegeți. Intru direct în subiect, telegrafic, pentru că nu am timp, vă povestesc, îmi fac bagajul și fug.
Asta nu este viață, ce mi se întâmplă mie nu este normal și întrece imaginația unui om sănătos la cap. Da, am respectat femeile și evident că știu ce înseamnă bunele maniere, dar unele dintre reprezentantele sexului frumos confundă noțiuni elementare de comportament cu manifestarea sentimentelor și începutul unei relații.
Arăt bine, mă preocupă felul în care arăt, mă îmbrac elegant și merg la sală de trei ori pe săptămână. Nu sunt eu extrem de frumos, se putea și mai bine, dar am ceva, un fel de vino-încoace, un fel natural de a intra cu lumea în vorbă și de a relaționa. Să revin, nu mai am timp, este a patra relație la rând din care trebuie să dispar fără urme, sunt disperat, nu vreau să mă mai găsească aici.
Pe femeia de care trebuie să fug acum am cunoscut-o într-un bar, am intrat acolo întâmplător, m-am așezat la o masă și am comandat o cafea. Ospătărița a venit relativ repede cu comanda și, în timp ce încercam să nu mă ard cu cafeaua, a apărut ea și m-am ars din nou. Nu am invitat-o la masă, părea că s-a împiedicat de piciorul mesei mele, nu am căutat-o, părea că a picat din cer, nu știu când a intrat în bar și nici dacă eu am fost vizat înainte de a o vedea, a intrat în vorbă cu mine și ne-am trezit plecând de mână din acel bar.
Lucrurile s-au derulat cu rapiditate, cu una nefirească, după două ore de la întâlnirea accidentală aveam în jurnalul de bord o partidă de sex și mai aveam ceva, asta m-a speriat teribil, aveam la capătul unei voci stridente o femeie care urla în gura mare și-mi poruncea să-i spun că o iubesc. Inițial, am crezut că râde de mine, că improvizează, dar nu, femeia insista: „SPUNE-MI CĂ MĂ IUBEȘTI! Am să rămân gravidă, simt și o femeie când simte, nu-i loc de îndoială, am să-ți fac un copil, nenorocitule! Ai profitat de mine și acum nu-mi spui că mă iubești?”.
Aveam trei ore maxim, oameni buni, doar trei ore de când ne cunoșteam. Nu, nu am agățat-o eu, ea m-a agățat, și acum părea că mi-am găsit nevastă pentru tot restul vieții. Nu mai râdeți, nu sunt genul care dă bir cu fugiții la prima abatere disciplinară a ființei umane, dau șanse, sunt om, dar toate antenele îmi spuneau să fug.
Așa am pățit și cu cele trei cu care am fost înaintea ei. Nu, nu m-au cerut în căsătorie după trei ore, au fost mai blânde, dar la fel de grăbite și de posesive, exagerat de geloase și de plângăcioase. Nici măcar nu sunt bogat, nu pot spune că asta le face să vină spre mine, nici măcar nu le promit nimic pentru a le face dependente de mine, spre a le determina să mă sufoce, mă port firesc, oameni buni, mă port firesc și uite în ce situații colorate mă trezesc.
Voi faceți ce vreți, eu am recunoscut și spus de frică: „Da, DA, TE IUBESC!”. Am rămas trei zile cu ea și acum a plecat să facă niște cumpărături. Gata, îmi strâng pantofiorii și plec, mă duc, fraților, fug cât văd cu ochii.
Na, na belea, că s-a întors…
