Un bărbat bun e ca un unicorn domesticit: toți vorbesc despre el, dar puține l-au văzut în habitat natural. Legenda spune că e atent, fidel, inteligent emoțional, deschide ușa, închide gura când trebuie și, bonus, știe să dea și cu mopul. Sau cu cardul, depinde de preferințe.
Dar ce-l face cu adevărat bun?
Un bărbat bun nu se confundă cu bărbatul disponibil. Ăla care ți-a dat like la trei poze și ți-a scris „Ce faki, frumoas-o?”. Bărbatul bun are alte arme: folosește cratima corect, nu dispare în weekenduri și nu îți face gaslighting când plângi. Te ține în brațe, nu în incertitudine.
Nu-i bărbat bun ăla care te întreabă dacă ești la menstruație când te superi. Nici ăla care te face „scumpa” în timp ce are conversații secrete cu „Mariana de la HR”. Nici măcar ăla care spală vasele „dacă îl rogi frumos”, ca și cum curățenia e un sport olimpic feminin.
Un bărbat bun nu e salvatorul tău. Nu vine să-ți repare viața. Vine s-o construiască cu tine, cărămidă cu cărămidă, fără să-ți arunce în cap că „a făcut totul pentru tine” când e certat cu nervii.
Bărbatul bun nu are neapărat pătrățele, dar are coloană vertebrală. Nu umblă după „fete simple”, dar e fascinat de tine chiar și nemachiată, cu părul prins în cocul acela tragic numit „n-am chef azi”. Nu se teme de femeia puternică, dar nici nu încearcă s-o domesticească.
Un bărbat bun nu te iubește „în felul lui”. Te iubește în felul tău — ăla în care te simți în siguranță, văzută, dorită și respectată.
Și nu, nu e o raritate. Nu e o specie pe cale de dispariție. Dar nu-l găsești la reduceri de Black Friday, nici în DM-uri la 2 noaptea. Nu vine în ambalaj cu mușchi și replici de agățat, ci în gesturi mici și constante care spun: „Ești tot ce am ales, nu tot ce a rămas.”
Și poate cel mai important: un bărbat bun nu-ți promite luna de pe cer. Îți ține mâna când cerul cade peste tine.
