Analizăm ce spun experții despre tendința naturală a unor persoane de a se concentra mai mult pe aspectele pozitive ale relațiilor lor și de a le minimiza pe cele negative.
„Iubirea, fiind oarbă, îi împiedică pe îndrăgostiți să vadă prostiile amuzante pe care le fac.” Acest citat apare în Negustorul din Veneția, una dintre cele mai cunoscute piese ale lui William Shakespeare.
Dar conceptul de „dragoste oarbă” a fost recurent nu doar în literatură, ci și în psihologie sau în studiul relațiilor. Acesta se referă la ideea că, atunci când cineva este profund îndrăgostit, poate trece cu vederea imperfecțiunile și aspectele negative ale partenerului, concentrându-se doar pe calitățile pozitive ale acestuia și idealizând relația.
Din punct de vedere științific, există dovezi care susțin existența a ceea ce se numește „prejudecata pozitivității” în relațiile romantice.
Mai multe studii au arătat că persoanele îndrăgostite au tendința de a-și percepe partenerii într-un mod mai idealizat și de a le atribui caracteristici pozitive, chiar și atunci când acestea nu sunt complet corecte.
Mai precis, cercetătorii Shelley E. Taylor și Jonathon Brown au identificat în 1988 un tip special de prejudecată cognitivă, pe care au numit-o „iluzii pozitive”. În mod specific, acești oameni de știință au stabilit trei tipuri particulare de iluzii pozitive: iluzii de auto-pozitivitate, optimism cu privire la viitor și percepții exagerate de control. Aceste iluzii, au argumentat în analiza lor, ar proteja stima de sine în fața negativității.
În contextul relațiilor romantice, iluziile pozitive se manifestă într-o varietate de moduri. De fapt, studii precum cel al cercetătoarei Sandra Murray, publicat în 1996 în Journal of Personality and Social Psychology, au arătat că cuplurile tind să se idealizeze reciproc, proiectând calități pozitive și minimalizând defectele celuilalt. O idealizare care poate consolida relația prin promovarea sentimentelor de dragoste și încredere, potrivit experților.
În plus, cercetările relevă, de asemenea, că iluziile pozitive pot influența percepția atracției fizice. O cercetare publicată în 2007 în Body Image a constatat că oamenii au tendința de a-și considera partenerii ca fiind mai atractivi decât ei înșiși, sugerând o prejudecată pozitivă în evaluarea partenerului.
Pe de altă parte, unele cercetări au descoperit că persoanele care trăiesc o dragoste romantică intensă prezintă o activitate scăzută în regiunile creierului asociate cu judecata critică și evaluarea rațională. În schimb, regiunile cerebrale asociate cu recompensa și gratificarea emoțională sunt activate mai intens atunci când sunt aproape de partenerul lor.
Există dragoste oarbă?
Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că aceste iluzii pot avea consecințe negative. Murray a susținut că idealizarea excesivă poate duce la resentimente și frustrări atunci când partenerii nu se ridică la nivelul așteptărilor nerealiste. În plus, ele pot alimenta nesiguranța personală prin compararea constantă cu imaginea idealizată a partenerului.
Pe de altă parte, „dragostea oarbă” poate fi, de asemenea, problematică dacă îi determină pe oameni să ignore comportamente dăunătoare sau relații toxice, spun experții. Cu alte cuvinte, îi poate face pe oameni mai predispuși să rămână în relații nesatisfăcătoare sau abuzive, crezând că dragostea justifică totul.
La rândul lor, în ceea ce privește sănătatea și comportamentul sexual, iluziile pozitive pot influența deciziile unui cuplu. Un alt studiu publicat în 1993 în Journal of Applied Social Psychology a constatat că persoanele care își idealizează partenerii sunt mai puțin predispuse să utilizeze contracepția, sugerând că iluziile pozitive pot împiedica adoptarea unor comportamente sănătoase.
Baza neurologică
Cu toate acestea, este important de remarcat că „dragostea oarbă” nu trebuie să fie negativă în toate situațiile. Ea poate juca un rol important în stabilirea și menținerea relațiilor romantice, oferind o bază emoțională solidă și promovând intimitatea emoțională.
În orice caz, știința susține ideea că „dragostea oarbă” are o bază neurologică. În cuvintele antropologului și neurobiologului american Helen Fisher de la Universitatea Rutgers din New Jersey: „Această regiune a creierului (chiar în spatele frunții) guvernează luarea deciziilor sau planificarea. Activitatea din aceste regiuni este dezactivată, astfel încât poți ignora tot felul de lucruri despre acea persoană”, explică ea.
Prin urmare, „dragostea poate fi oarbă pentru că acei centri cerebrali sunt dezactivați și nu spun: „Stai, e căsătorit” sau „Stai puțin, locuiește în altă țară, nu se mai întoarce, va fi o dragoste de vară””. Potrivit expertei, atunci când cineva se îndrăgostește nebunește, ignoră toate aceste alerte cerebrale.
„Acesta este unul dintre motivele pentru care le spun oamenilor: dacă sunteți îndrăgostiți nebunește de cineva, cunoașteți-l bine și așteptați câțiva ani înainte de a vă așeza. Pentru că, pe măsură ce ajungi să îl cunoști și legătura crește sau vezi probleme în relație, activitatea se va întoarce în acele zone de decizie din creier și poți începe să vezi mai clar”, spune ea.
Dragostea este chimie pură
Așadar, din punctul său de vedere, dragostea este oarbă. De fapt, în cercetările sale, înainte de a evalua oamenii cu ajutorul scanărilor cerebrale, ea se asigură că sunt îndrăgostiți cu întrebări de genul „Ce îți place la el sau la ea?” Ei știu foarte bine ce nu le place, dar trec asta drept altceva și se concentrează pe ceea ce le place”.
„Dragostea este oarbă, poetul [Geoffrey] Chaucer avea dreptate”, conchide ea.
sursa: muyinteresante.com
