Uneori suntem suntem ca porcii ce scurmă în gunoi după ceea ce ei consideră că ar putea fi comori, în căutarea noastră disperată după câte vreun secret murdar echivalent cu senzaționalul din viața celorlalți.
Da, fiecare dintre noi ascunde câte un secret mai mult sau mai puțin vinovat, care însă nu are legătură decât cu intimitatea conștiinței individuale, cu trecutul mai mult sau mai puțin vindecat, cu o istorie personală, de obicei însângerată, din întunericul căreia continuăm să târâm după noi, cu râvnă, cadavrele unor foste întâmplări, foste iubiri, foste înălțări, foste fericiri…
Ascundem gunoiul sub preș, cu priviri nevinovate și, ca să uităm că putrezește în mijlocul ființei noastre, ne preocupăm să găsim și să facem caz de gunoiul celorlalți… e mai ușor să arăți cu un deget murdar în afară, decât să te chinui să-ți cureți degetul pe care, ulterior, să renunți la a-l mai îndrepta cu aer de judecător înspre durerile celorlalți. Căci orice secret murdar nu este altceva decât o rană cangrenată, un puroi activ, un cancer sufletesc pe care preferăm să-l ocolim cu ipocrizie decât să apucăm curajul de ouă și să-l estirpăm.
Preferăm să-l încălzim la sân, deși știm că nu este altceva decât un șarpe turbat și otrăvit, doar pentru că ne este mai comod așa… Precum un bețiv se simte bine în propriile dejecții când doarme în șanț, la fel și sufletul nostru tare bine se simte în propriile mizerii de care refuză cu greu să se debaraseze.
Fiecare dintre noi ascundem câte un secret murdar și asta ne definește grețos, dar nu e treaba niciuna dintre noi să ne băgăm râtul în infecția oricui altcuiva. O avem pe a noastră și este mai mult decât suficient!
