La cincizeci de ani, nu mai poți suporta limitările nimănui.
Nu mai suporți sutienul prea strâmt, cinele obligatorii cu rudele care verifică praful din colțuri, tocurile înalte pe pietre și zâmbetele de circumstanță….
La cincizeci de ani, nu mai vrei să demonstrezi nimic nimănui.
Ești cine ești, lucrurile pe care le-ai făcut și cele pe care mai vrei să le faci.
Dacă este în regulă cu ceilalți, este OK. Dacă nu, este iarăși OK.
La cincizeci de ani, nu contează dacă ai avut copii sau nu.
Vei fi în continuare mamă: a mamei tale, a tatălui tău, a unei mătuși care a rămas singură, a câinelui tău sau a unei pisici pe care ai cules-o de pe stradă.
Și dacă toate acestea nu se vor întâmpla, vei fi mama ta.
Pentru că, de-a lungul anilor, vei fi învățat să ai grijă de un corp pe care, în sfârșit, îl iubești, deși imperfect în ochii celorlalți.
Cui îi pasă dacă jumătate din garderobă este de mărimea greșită?
Important este ca spatele tău să nu te doară prea tare când stai în picioare, ca la palparea sânilor să nu se simtă niciun nodul și ca menstruația să devină, în sfârșit, o problemă pentru celelalte femei.
La 50 de ani, îți dorești libertate.
Liberă să spui „nu”, liberă să stai în pijama toată duminica, liberă să te simți frumoasă pentru tine și nu pentru alții.
Liberă să mergi singură: cei care te iubesc vor rămâne alături de tine.
Ești liberă să cânți din toți plămânii în mașină, chiar dacă vei primi priviri pline de reproș la semafor.
Nu vei mai avea fișe de clasă de revizuit.
Vei avea visuri așa cum aveai la 20 de ani și vei cere fiecărui zeu timp pentru a înțelege cât mai multe.
La 50 de ani, trebuie să te fi dezbrăcat deja pentru bărbații pe care îi iubeai și pentru îndoielile care te făceau să tremuri.
Și acum, tocmai acum, că ți-ai mâncat jumătate din viață în mușcături mari și în grabă, îți vei găsi dorința de a gusta încet tot zahărul și sarea zilelor ce te așteaptă.
sursa: #PsihologImeldaSanchez
