Am plecat în străinătate și mi-am căutat câteva săptămâni de muncă. La început, am fost zugrav, mai apoi am fost căpșunar, după o perioadă, am devenit instalator, mecanic, șofer, faianțar, practic, în primul an am fost de toate și nimic, am învățat cum să supraviețuiesc într-o economie străină. După acel an, am schimbat țara, am luat tot procesul de la capăt, învață limba, pretinde că le poți face pe toate, ascunde defectele și vinde-te ca pe un produs perfect și, după un alt an, am schimbat iar țara și iar…
Ajuns în Elveția, mi-am dat seama că sunt exact la fel ca ei, vorbeau franceză, o vorbeam și eu, vorbeau italiană, hop și eu, și hop și germana și, în plus, pentru că eram de acum un elvețian model, vorbeam engleză și, evident, română. Acum eram pregătit, eram omul perfect pentru a mă putea integra ușor și a apăsa doar pe butoane. Da, evident, m-am angajat pe post de liftier, în Elveția, în țara cantoanelor, în țara salariilor mari și a viselor ce se împlineau de la o zi la alta.
Da, fraților, totul mergea ca uns, ca un tradițional ceas cu mecanism făcut în China, dar vândut în Elveția, scump, doamnelor, scump. Ajuns la apogeul carierei mele, am început și eu să ridic capul din pământ, să privesc cu tupeu spre viitor și să mă dau la femei. Cum să nu schimb și eu o vorbuliță cu ele? Cum să nu mă fac eu remarcat într-un spațiu atât de mic și să nu profit, cum? Sunt român, sunt tânăr și vorbesc aproape toate limbile pământului, sunt chipeș și foamea mi-a fost cel mai bun profesor. Acum trebuia să pescuiesc, să fac o legătură concretă, să dau lovitura, îmi pusesem în gând să agăț și eu o tânără frumoasă, una cu multe parale, una pe care să o duc acasă la mine și să o arăt ca pe un bibelou așezat pe un milieu, ca pe un pește tradițional din sticlă, să o așez pe televizor, să vadă lumea ce muiere mi-am tras, că așa-i la noi, la români, se arată tot și se povestește mai mult.
Acolo, în lift, am cunoscut-o și tot acolo povestea noastră s-a stins. Acolo am abordat-o și tot eu am spart peștele de sticlă și am distrus bibeloul și toate acestea pentru că am fost atât de sigur că există intimitate, că există acele momente perfecte, acele sutimi de timp născute numai pentru noi. Azi vă anunț că nu există așa ceva. Hai să vă spun!
A venit în hotel și era așa cum mi-o imaginasem eu, frumoasă, tânără, cu bani, se vedea de la o poștă. Era mai bine decât reușisem eu să-mi imaginez, era singură și, culmea, disponibilă. Ne-am cunoscut, o duceam cu liftul până la zece, aveam timp să vorbim, ajunsesem să râdem, să facem glume, chiar o conduceam până la ușa camerei, era perfect. Azi așa, mâine așa și uite cum m-am pomenit că am rămas într-o seară singur în lift și, sincer, mâncasem ceva ce nu-mi picase bine și, înțelegeți, m-am eliberat. Mirosea îngrozitor, dar eram singur, eram în coborâre, mergeam spre parter. Nici nu am ajuns bine și nici mirosul nu se diluase bine, că ușa s-a deschis și, în atmosfera de basm mioritic, a pătruns, cine credeți, chiar ea, preferata mea, peștele spart căruia i-am văzut nedumerirea de pe chip și astfel, de atunci, nu a mai avut încredere în tehnologie și nici că am mai văzut-o. Da, s-a dus, a plecat cu toate glumițele mele, a plecat cu tinerețea ei și cu conturile acele grase, s-a dus…
Sunt român și ultima lecție dată de străinătate este cu privire la instabilitatea relațiilor, la inexistența intimității, ultima lecție este cât se poate de rușinoasă. Nu-i suficient să înveți limbi străine, omul mai are nevoie și de bune maniere. În liftul dorințelor ascunse, visurile s-au spart în mirosuri neobrăzate. Primisem de acasă fasole cu ciolan!
