„Ești prea mult.”
Mi-a spus-o într-o seară tăcută, cu lumina difuză a unei camere care deja nu ne mai conținea.
Prea intensă. Prea directă. Prea sinceră.
Mi-a spus că nu știe cum să gestioneze o femeie care îl vede cu totul, care simte lucruri înainte ca el să le gândească, care nu se teme să întrebe „de ce?” când majoritatea preferă să tacă.
M-am simțit ca un pahar de vin roșu turnat în grabă într-o ceașcă de porțelan.
În afara locului.
Prea mult pentru un suflet care se temea de ce ar putea însemna cu adevărat iubirea.
Dar adevărul e că eu nu am știut niciodată să fiu „un pic”.
Nu știu să ofer pe sfert.
Nu știu să iubesc cu rezerve sau să privesc un bărbat doar la suprafață.
Când iubesc, o fac cu tot ce sunt: cu trecutul meu imperfect, cu rănile mele care au învățat să cânte, cu toate întrebările și toate așteptările pe care altele nu au avut curajul să le rostească.
Și da, poate că pentru unii oameni, asta e înspăimântător.
Pentru bărbați care au învățat să fugă, să se ascundă, să trăiască doar în siguranța lucrurilor simple și ușor de controlat, o femeie ca mine e un test.
O provocare.
Un incendiu pe care nu știu dacă vor să-l stingă sau să-l privească arzând.
Mi-a spus că nu mă poate iubi.
Dar nu pentru că n-a simțit.
Ci pentru că n-a știut cum.
Poate că nu sunt femeia pe care o aduci mamei tale la prima întâlnire, cu zâmbetul cuminte și rochia pastel.
Poate că nu sunt ușor de iubit.
Dar sunt o femeie care nu uită detalii, care nu acceptă jumătăți, care vrea să știe ce e dincolo de „Bine, tu?”.
Care te întreabă ce visezi, dar și de ce nu mai visezi.
Care nu te lasă să te minți.
Care te iubește până în miezul fricii tale și tot rămâne acolo.
Femeile ca mine nu se uită.
Se regretă.
Târziu, când liniștea înlocuiește conversațiile.
Când atingerile superficiale ale altora nu mai vindecă.
Când începi să simți că, odată, ai avut ceva rar, dar nu l-ai putut ține.
Pentru toate femeile cărora li s-a spus că sunt „prea” — prea sensibile, prea independente, prea inteligente, prea doritoare, prea vocale, prea ambițioase, prea pasionale —
nu suntem „prea”.
Suntem doar potrivite pentru bărbați care știu cât de mult valorează o femeie vie. Completă. Asumată.
Iar dacă li se pare mult, să-și amintească mereu:
între o femeie „prea” și o iubire prea simplă, întotdeauna ei vor regreta alegerea făcută în tăcere.
Spune-mi în comentarii dacă și ție ți s-a spus vreodată că ești „prea mult”.
Poate că nu suntem prea — ci exact cât trebuie, dar pentru cine trebuie.
