Minciunile pe care ni le spunem ca să ne adormim conștiința sunt ca niște pături pufoase sub care ne învelim, chiar dacă afară sunt 30 de grade și e clar că nu avem nevoie de ele. Sunt acele mici auto-înșelătorii care ne ajută să trecem peste momentele de vinovăție, să ne simțim mai bine și să justificăm deciziile care, în fundul sufletului nostru, știm că nu sunt chiar cele mai bune. Este fascinant cum reușim să ne păcălim pe noi înșine cu o ușurință demnă de un scamator profesionist.
„Mai beau doar un pahar”
Una dintre cele mai comune minciuni pe care ni le spunem este clasicul „mai beau doar un pahar”. Începe întotdeauna cu cele mai bune intenții: ne promitem că vom savura doar un pahar de vin după o zi lungă de muncă, pentru că, deh, merităm și noi o pauză, nu? Dar, cumva, acel pahar de vin se multiplică magic. Parcă vinul are o putere supranaturală de a se transforma dintr-un pahar în două, apoi trei, și înainte să-ți dai seama, te întrebi dacă e ok să bei vin direct din sticlă, ca să eviți spălatul paharului mai târziu.
Realitatea este că avem această capacitate uimitoare de a ne justifica excesele. „Am avut o zi grea”, „Nu fac asta în fiecare seară”, „Mâine mă trezesc devreme și merg la sală, deci e ok”. Fiecare scuză este o încercare de a adormi o conștiință care deja s-a trezit și stă cu ochii măriți, privindu-ne cu dezaprobare. Dar cine poate rezista unui pahar de vin la final de zi? E ca și cum ai spune că nu vrei să stai pe canapea cu o pătură pufoasă într-o zi ploioasă.
„Mă uit doar la un episod”
O altă minciună preferată, mai ales în era serviciilor de streaming, este „Mă uit doar la un episod”. Asta sună bine, nu? Un episod este o doză mică, controlabilă, care îți permite să te bucuri de o poveste fără să-ți pierzi întreaga noapte. Dar apoi începe episodul, cu cliffhanger-ul lui neiertător, și parcă fiecare fibră a ființei tale îți spune: „Doar încă unul”. Între timp, Netflix, Amazon, sau HBO sunt mai mult decât fericiți să înceapă automat următorul episod, pentru că știu că ești deja prins în mrejele lor.
Studiile arată că atunci când vizionăm episoadele în binge, creierul nostru eliberează dopamină, acea substanță chimică a plăcerii, iar noi devenim dependenți de senzația de satisfacție pe care o obținem de la fiecare episod următor. Practic, creierul nostru este la fel de inteligent ca o veveriță într-o grădină cu ghinde: nu se poate opri. Și, la fel ca veverița, ne trezim târziu în noapte, cu ochii injectați de oboseală, gândindu-ne „ce s-a întâmplat cu mine?”.
„Încep de mâine”
Un alt clasic este „Încep de mâine”. Aceasta este o promisiune plină de speranță și intenție, care face mai multe drumuri decât un autobuz de navetă. De câte ori nu ți-ai spus că vei începe de mâine să mănânci mai sănătos, să faci sport, să citești mai mult? Efectul acestui „mâine” este aproape hipnotic. Este atât de reconfortant să știi că există întotdeauna un „mâine” la care să amâni toate lucrurile pe care ar trebui să le faci azi.
Psihologii numesc acest fenomen „procrastinarea temporală”, unde ne păcălim pe noi înșine crezând că versiunea noastră de mâine va fi mai disciplinată, mai motivată, și mai puțin tentată să termine acea pungă de chipsuri de la miezul nopții. Este ca și cum versiunea noastră de mâine este un supererou cu voință de fier și o putere de muncă inepuizabilă. În realitate, „mâine” suntem tot noi, cu aceleași obiceiuri și aceleași scuze.
„Am nevoie de asta”
Un alt exemplu minunat de auto-înșelătorie este „Am nevoie de asta”. De obicei, se întâmplă în timp ce faci cumpărături online la ora 2 dimineața și găsești acel obiect de care habar nu aveai că există până în acel moment, dar care, brusc, devine absolut esențial pentru bunăstarea ta generală. „Am nevoie de această tigaie antiaderentă cu 7 straturi!”, îți spui, de parcă viața ta nu poate continua fără ea.
Conform unei cercetări a Universității din Chicago, această minciună este o justificare emoțională pentru cumpărături impulsive. Este dorința noastră de a găsi un pic de fericire într-o cutie de carton care va ajunge la ușa noastră în 3-5 zile lucrătoare. Psihologic, transformăm dorințele în nevoi pentru a face cheltuiala să pară mai rațională. Și, să fim sinceri, cui nu-i place să deschidă un pachet? Este ca un Crăciun auto-indus, fără a fi nevoie să înduri toate conversațiile incomode cu rudele.
„Pot să mă descurc”
În fine, o altă minciună preferată este „Pot să mă descurc”. Acesta este motto-ul fiecărei persoane care a ales să accepte o sarcină prea mare la muncă sau să participe la un eveniment social la care nu vrea să meargă, dar a spus „da” din politețe. „Pot să mă descurc” este credința nebună că putem jongla cu toate lucrurile care vin spre noi, chiar și atunci când suntem pe punctul de a scăpa toate mingile pe jos.
Suntem ca niște jongleri incompetenți care aruncă cu foc în aer, crezând că vom scăpa fără arsuri. Este o minciună de auto-îmbărbătare, care ne dă iluzia de control într-o lume plină de haos. Psihologii numesc acest fenomen „supraestimarea propriilor abilități”, și este acel loc minunat în care optimismul nostru natural întâlnește nevoia noastră profundă de aprobare.
Și lista e lungă:
„Mă trezesc mai devreme mâine ca să termin ce am de făcut.”
„Nu durează mult, doar 5 minute.”
„Sunt în control, pot să mă opresc oricând.”
„Fac asta doar de data asta, nu se va repeta.”
„Am nevoie doar de o pauză scurtă.”
„Nu e așa de rău, alții fac mult mai rău.”
„O să mă ocup de asta mai târziu.”
„Sunt prea obosit acum, voi fi mai productiv mai târziu.”
„Un pic de distracție nu strică.”
„Doar să verific rapid social media.”
„Pot să învăț și mâine, mai este timp.”
„E ok, doar o dată nu contează.”
„Nu contează atât de mult, oricum nu mă afectează.”
„Am meritat asta după ziua de azi.”
„Mai bine să aștept momentul perfect.”
„Am destul timp să mă pregătesc.”
„Îmi pot permite asta, voi economisi mai târziu.”
„Sunt singurul care știe, deci nu e mare lucru.”
„Este un mic compromis pentru un bine mai mare.”
„Este prea complicat acum, mă ocup când am mai mult timp.”
În cele din urmă, minciunile pe care ni le spunem ca să ne adormim conștiința sunt doar o parte a naturii umane. Suntem creaturi ale confortului, ale plăcerii imediate, și ale auto-justificării. Poate că știm, în adâncul nostru, că ne păcălim, dar acest lucru ne permite să navigăm printr-o lume care este adesea prea serioasă și prea plină de responsabilități. Totuși, ele nu fac decât să amâne confruntarea cu realitatea.
