Colegi de muncă, departamente diferite. O ședință cu jumătate din firmă și mă trezesc la masă între el și șefa mea. O situație cam neplăcută, dat fiind că nu am cu cine schimba o vorbă, o glumiță, o bârfă, căci se anunță destul de lungă, cu prezentări sforăitoare și plictisitoare. La prima pauză de cafea, mă grăbesc către colegele mele și, nu știu cum fac, dar dau peste el. Ca norocul, nu i-am turnat toată cafeaua pe cămașa albă și costumul bej. Abia acum îl văd mai bine. Îl știam din vedere, dar, din fugă, nu părea așa de simpatic. Amabil și zâmbitor. La scuzele mele, răspunde cu o autoironie subtilă ce nu trece neobservată. Zâmbesc fără să vreau, apoi îmi reiau drumul. Fetele văzuseră scena și abia așteptau s-o comenteze.
Dar pauza e scurtă, așa că mă regăsesc din nou la masă, în compania de mai devreme. Parcă nu mi se mai pare așa de incomodă. Șefa e aplecată jumătate în partea cealaltă, unde șușotește în continuu cu cineva. E o prezentare neterminată și timpul presează, așa că nu are ochi și urechi pentru mine, și deci nu-mi vede zâmbetul tâmp și nici nu aude cum încep să glumesc cu el… și nu mai știu nimic din ce s-a mai întâmplat în ședința aia.
De atunci, am început o relație secretă, căci nu am fi vrut să ne atingă curiozitatea bolnavă a colegilor care de abia așteptau să aibă informații noi de tocat. Am profitat și de faptul că alți doi colegi proaspăt căsătoriți divorțaseră cu tam-tam și că astfel gura lumii avea pradă proaspătă și ne-am început povestea sub cele mai bune auspicii. Poveste care a evoluat rapid, căci am reușit să mă îndrăgostesc de el până peste cap. Părea și reciproca valabilă, ne petreceam împreună mare parte din timpul de muncă – cu riscul de a fi prinși – dar, ca să nu fim luai la ochi pentru desele pauze, făceam și ore suplimentare, așa că ne vedeam mai rar după ce terminam programul.
În weekenduri era, de asemenea, complicat, eu aveam diferite cursuri, el trebuia să meargă la părinți, undeva la țară, să îi ajute. Așteptam să vină vremea bună să mi-i prezinte. Cu toate acestea, când la mine, când la hotel, când în te miri ce locuri inedite, tot ne făceam timp să dăm o fugă împreună și să ne consumăm pasiunea. Eram, cu adevărat, fericită. Eram o femeie modernă, independentă dar împlinită. Eram…
Într-o pauză, când, ca de obicei, mă îndreptam spre locul nostru secret de fumat, după ce ies din clădire, în loc s-o iau prin față, având în vedere că nu mai avusesem răbdare și ieșisem puțin mai devreme, fac un ocol mai generos și s-o iau prin spate, acolo unde, exact ca atunci când a început totul, sunt cât pe ce să dau nas în nas cu el. Cu el și cu femeia pe care o ține strâns de mână. Mă opresc șocată și, în timp ce instantaneu gândul îmi fuge la faptul că trebuie s-o păruiesc pe nemernică, el mi-o ia înainte, se scuză, după care, într-un moment de penibilă inspirație, ne face cunoștință, evident fâstâcit și cu fundul strâns, bazându-se, cu siguranță, pe prezența de spirit a uneia dintre noi două. Și imediat mă lămuresc, că-l și aud:
– Ioana, colegă de birou (aia eram eu) și Maria, soția mea.
Deci „nemernica” era cealaltă femeie. Ah, nu, stai, de fapt… eu eram cealaltă femeie!
Rămân și mai mută, și mai șocată, dar fac un supraefort și numai ce aud că mi-o ia gura pe dinainte, în timp ce îi întind mâna necunoscutei:
– Ioana, iubita lui, încântată de cunoștință!
