Au trecut mai bine de 60 de ani de-atunci.
În toamna lui 1959, un bloc de gheață de trei tone a făcut o călătorie de 8.500 de kilometri cu camionul, de la Cercul Polar arctic până la ecuator, în centrul Africii. Călătoria a durat patru săptămâni, timp în care camionul a traversat Deșertul Sahara, la o temperatură de 50 de grade Celsius.
De-a lungul întregului voiaj nu s-a folosit niciun mijloc de refrigerare. Această călătorie a fost un demers publicitar organizat de compania norvegiană Glassvatt, care fabrica vată de sticlă. Scopul demersului? Să demonstreze cât de eficient era produsul companiei.
Provocarea a fost lansată de Radio Luxemburg
Ideea acestei expediții neobișnuite a fost lansată de Radio Luxemburg. Postul de radio a provocat pe oricine dorește să transporte trei tone de gheață de la Cercul Polar la ecuator.
Exista o singură condiție: să nu fie folosită nicio formă de refrigerare. Convinși că nimeni nu ar reuși așa ceva, cei de la postul de radio au anunțat că oferă o recompensă de 100.000 de franci pentru fiecare kilogram care ajunge la destinație. Astăzi, această sumă ar fi echivalentul a 15.000 de euro per kilogram.
Birger Natvik, directorul companiei norvegiene Glassvatt, care fabrica material izolator (azi, compania se numește Glava AS), a auzit de provocarea lansată de Radio Luxemburg și le-a sugerat asociaților companiei să o accepte.
Natvik presupunea că, dacă gheața era atent înfășurată în vată de sticlă, procesul inerent de topire putea fi redus la minimum, iar compania avea șansa de a câștiga o sumă însemnată. Astfel, Glassvatt a acceptat provocarea.
Cea mai bună oportunitate de reclamă
Întreaga națiune norvegiană a fost cuprinsă de entuziasm. Oamenii purtau dezbateri aprinse privind cantitatea de gheață care avea să fie pierdută în călătorie. Mass-media specula în legătură cu suma de bani pe care compania avea s-o câștige.
Când Radio Luxemburg și-a dat seama câți bani riscă să piardă, a retras provocarea. Prea târziu, însă. Expediția primise atât de multă atenție, încât cei de la Glassvatt au decis să o ducă oricum la capăt.
Rămași fără perspectiva de a câștiga premiul, oficialii companiei au considerat că expediția era o ocazie ideală de a face publicitate produselor sale. Mânate tot de dorința de a-și face reclamă, și alte companii au decis să ia parte la eveniment.
Shell a oferit combustibilul, iar Scania a pus la dispoziție camionul. În total, expediția a fost finanțată de sponsori din opt țări. Gheața a fost procurată din ghețarul Svartisen, aflat la aproximativ 40 de kilometri nord de orășelul norvegian Mo i Rana, situat în imediata apropiere a Cercului Polar.
Expediția face furori în Europa
Echipa a desprins cu fierăstrăul blocuri de 200 de kilograme și le-a adus pe calea aerului în centrul orașului, unde au fost contopite pentru a obține un singur bloc de gheață, care cântărea puțin peste trei tone.
Blocul a fost pus într-un container din fier, special construit, care a fost izolat cu lemn și vată de sticlă. Apoi, containerul a fost urcat în camionul care avea să îl ducă până la ecuator.
Pe drum, camionul avea să fie însoțit de o autoutilitară cu echipamente și de autoturismul echipei de filmare. Expediția a părăsit Mo i Rana pe 22 februarie 1959.
De-a lungul Europei, expediția a fost întâmpinată în mod ceremonios. În Oslo, camionul a fost încărcat cu 300 de kilograme de medicamente, care urmau să fie livrate unui spital din Lambarene, lângă destinația finală, Libreville, capitala Gabonului.
Camionul a trecut prin Helsingborg, Suedia, și Copenhaga, capitala Danemarcei. Apoi, au urmat Hamburg, Köln, Haga și Bruxelles. În Paris, expediția a fost escortată de poliție pe străzi, iar membrii echipajului au fost invitați să cineze cu primarul.
În Marsilia, camionul a fost ridicat pe un cargobot și a traversat Mediterana. Când a ajuns în Alger, containerul a fost verificat, pentru a se vedea câtă gheață se topise. În ciuda vremii din Europa, neobișnuit de caldă în acel anotimp, din container au fost scoși doar patru litri de apă.
Testul suprem: Deșertul Sahara
Prima parte a expediției – traversarea Europei – a fost ușoară. Însă etapa următoare – vastul deșert Sahara – a fost mult mai dificilă. În plus, Algeria se afla în mijlocul războiului de independență împotriva coloniștilor francezi.
În aceste circumstanțe, ar fi fost prostesc pentru o expediție europeană să traverseze o țară africană. Însă cele mai mari riscuri le ridicau condițiile meteo și terenul dificil. În deșert nu erau drumuri, iar camionul s-a împotmolit în nisip de mai multe ori.
De fiecare dată, echipajul a trebuit să iasă în soarele dogoritor și să sape ore întregi sub roți. Oamenii erau extenuați. Proviziile de apă erau limitate, iar temperatura ajungea adeseori la 50 de grade Celsius pe timp de zi.
În cele din urmă, după 27 de zile de mers, expediția a ajuns la destinația sa finală, Libreville. Blocul de gheață, care s-a conservat surprinzător de bine, a fost cântărit. Pierduse doar 336 de kilograme (11% din greutatea sa inițială).
Storși de puteri, oamenii erau nerăbdători să se întoarcă acasă. Așa că, atunci când președintele Charles de Gaulle i-a anunțat că îi va saluta personal sub Arcul de Triumf, dacă aveau să treacă cu camionul prin Paris, membrii echipajului au refuzat oferta. S-au îmbarcat într-un avion și au zburat direct acasă.
Gheața a fost tăiată și împărțită africanilor, care nu mai văzuseră așa ceva până atunci. O mică parte a fost transportată cu avionul înapoi în Norvegia. A fost folosită pentru a răci băuturile care le-au fost servite jurnaliștilor din Oslo.
Expediția s-a dovedit a fi unul dintre cele mai mari demersuri publicitare desfășurate vreodată și a fost încununată de succes.
sursa: internet