Pe un fundal de trăiri pastelate, unde trecutul și prezentul se împletesc cu o anume fervoare, se conturează povestea noastră, o frescă a iubirii regăsite la vârsta la care mulți ar considera că amorul a fost deja stocat în arhivele memoriei.
Într-un colț de lume, într-un sat sau poate într-o urbe, doi foști tineri, acum maturi cu alură de 50++, se regăsesc după câteva decenii. El, să-i spunem domnul Țăcălău, un soț devotat și tată iubitor, iar ea, doamna Mărcuța, o văduvă cu o inimă ce părea să fie într-un etern doliu. Povestea începe pe nesimțite, într-un mod parcă inspirat dintr-o schiță a lui Caragiale, cu o întâlnire banală, la o serată locală sau poate la o conferință de nostalgie retro.
El, domnul Țăcălău, încă în plină glorie a vârstei mijlocii, purtând cu sine un portofel plin de fotografii ale nepoților și un telefon cu agenda digitală încărcată cu numerele prietenilor vechi, o recunoaște pe ea. Doamna Mărcuța, cu părul ce a ales de mult să îmbrățișeze gri-ul în locul vopsitului, se înflăcărează la vederea vechiului iubit din liceu.
Întâlnirea lor, asemenea unui poem de Ovidiu, capătă valențe amoroase, însă cu un twist contemporan. De la privirile stângace și schimbul de numere de telefon (acum un simbol al modernității), ei trec la întâlniri ocazionale, în cafenele și parcuri. Este de notat că toate aceste escapade sunt condimentate cu glume despre articulațiile care scârțâie și medicamentele pentru tensiune arterială.
Într-un mod tipic, dar de această dată trăit la o altă intensitate, dragostea renaște. Mesajele pe WhatsApp devin un fel de epistolă modernă, iar video call-urile, noile întâlniri romantice. Însă, realitatea își face simțită prezența. El, domnul Țăcălău, este prins între o căsnicie de lungă durată și dorința de a trăi ceea ce nu a fost să fie în tinerețe. Ea, doamna Mărcuța, se găsește oscilând între confortul unei vieți liniștite și tentația unei iubirii noi, dar vechi în același timp.
Însă, în buna tradiție a pamfletului, nu putem ignora partea comică a situației. Cei doi, aflați la o vârstă la care alții se gândesc la pensii și reumatism, trăiesc un soi de criză a vieții mijlocii, dar cu accent pe romantism. Imaginează-ți discuțiile lor pe grupuri de Facebook dedicate pasionaților de filme din anii ’70, unde ei se aruncă în conversații despre cum a fost prima lor întâlnire la cinema, când au văzut împreună „Love Story”.
Povestea se complică odată cu intrarea în scenă a doamnei Țăcălău, soția devotată a domnului nostru. După ce descoperă telefonul acestuia, plin de mesaje dulci de la Mărcuța, începe o adevărată dramă, demnă de o telenovelă. Însă, într-un final, toate bune și frumoase, cei trei decid că la 50 ++ de ani nu mai e timp de certuri și complicații. Domnul Țăcălău rămâne cu soția sa, iar Mărcuța își găsește un nou hobby în colecționarea de amintiri din tinerețe.
Astfel, iubirea regăsită la vârsta a treia nu este altceva decât o amintire plăcută, un exercițiu de nostalgie și, de ce nu, un motiv de amuzament. O reîntâlnire târzie cu o dragoste din tinerețe poate fi o ocazie de a rememora momente plăcute, dar și un mod de a redescoperi frumosul în viața de zi cu zi. După cum spune și Shakespeare, „Toată lumea e o scenă, iar noi suntem doar niște actori”. Iar în acest scenariu, iubirea nu este altceva decât o altă mască pe care o purtăm în jocul vieții.
sursa foto: freepik
