
De câte ori rămânem într-o relație doar pentru că ne sperie ideea unei case goale? Întrebarea poate părea dureroasă, dar psihanalistul și scriitorul argentinian Gabriel Rolón spune că este mult mai frecventă decât am vrea să recunoaștem. În opinia sa, unele relații nu sunt construite pe iubire autentică, ci pe frica profundă de singurătate.
Reflecțiile sale despre dragoste și dependență emoțională au stârnit dezbateri intense în spațiul public pentru că ating una dintre cele mai sensibile teme ale vieții moderne: diferența dintre iubire și nevoia de a nu fi singur.
Iubirea sau frica de singurătate?
La prima vedere, cele două emoții par ușor de separat. Iubirea ar trebui să însemne libertate, alegere și bucurie. În realitate, însă, multe relații apar dintr-o nevoie mult mai simplă și mai vulnerabilă: dorința de a nu rămâne singuri.
Gândiți-vă sincer: de câte ori oamenii continuă o relație care nu mai funcționează doar pentru a evita tăcerea dintr-un apartament gol? Deși pare o situație dramatică, Rolón spune că ea este mult mai comună decât se crede.
Mulți oameni cresc ascultând celebra poveste romantică a „jumătății perfecte”, ideea că fiecare persoană este incompletă și trebuie să-și găsească „cealaltă jumătate” pentru a deveni întreagă. Acest mit romantic este extrem de răspândit în cultura occidentală și apare frecvent în literatură, filme și cântece.
Dar psihanaliza pune sub semnul întrebării această poveste.
Rolón afirmă că ideea de „completare” prin altcineva este, de fapt, o iluzie emoțională.
„Nu cunosc pe nimeni – oricât de îndrăgostit ar fi – care, la un moment dat, chiar și lângă partenerul său, să nu se simtă singur”, explică psihanalistul.
Această afirmație reflectă una dintre ideile centrale ale psihologiei moderne: singurătatea face parte din condiția umană și nu poate fi eliminată complet de o relație romantică.
De ce idealizăm atât de mult iubirea
Potrivit lui Rolón, oamenii au o tendință naturală de a idealiza lucrurile importante din viața lor. Iubirea devine astfel un spațiu al proiecțiilor, al speranțelor și al fanteziilor.
„Ființele umane tind să idealizeze totul. Exagerăm lucrurile. Iar printre lucrurile pe care le idealizăm se află și iubirea”, spune el.
Din această idealizare apare și ideea că partenerul ar trebui să ne „completeze”. În momentul în care cineva spune: „Acum, în sfârșit, mă simt complet”, Rolón consideră că începe o formă subtilă de autoiluzionare.
În viziunea sa, sentimentul de „completitudine” absolută nu este o experiență reală pentru oameni.
Psihologia relațiilor confirmă această perspectivă. În cartea Attached, psihiatrii Amir Levine și Rachel Heller explică faptul că relațiile sănătoase nu elimină nevoile individuale sau vulnerabilitățile personale, ci oferă un spațiu sigur în care acestea pot fi exprimate.
Cuplurile cu adevărat frumoase
Poate cea mai provocatoare idee a lui Rolón este legată de ceea ce el numește „cupluri frumoase”.
În opinia sa, cele mai solide relații nu sunt cele în care doi oameni se agață unul de altul din nevoie, ci cele în care fiecare partener ar putea trăi liniștit și singur.
„Cuplurile frumoase sunt formate din persoane care pot fi foarte bine singure”, spune psihanalistul.
Afirmația pare paradoxală la prima vedere. Cum poate independența să fie cheia unei relații stabile?
Răspunsul ține de libertatea emoțională.
Dacă două persoane pot trăi bine singure, atunci alegerea de a fi împreună devine autentică. Nu mai este o relație bazată pe frică, dependență sau presiune socială.
Rolón explică ideea astfel: adevărata liniște într-o relație apare atunci când cineva poate spune sincer: „Sunt bine singur, dar vreau să fiu cu tine”.
Această diferență – între „am nevoie de tine” și „te aleg pe tine” – este esențială pentru psihologia relațiilor mature.
Presiunea socială care împinge oamenii în relații
Un alt factor puternic este presiunea socială. Chiar și în societățile moderne, statutul sentimental continuă să fie privit ca un indicator al succesului personal.
O persoană poate avea o carieră stabilă, proiecte profesionale ambițioase și o viață socială activă. Cu toate acestea, la reuniunile de familie apare inevitabil întrebarea:
„Și… tu când îți găsești pe cineva?”
Această întrebare aparent banală reflectă o normă culturală foarte puternică: ideea că viața „normală” presupune neapărat existența unui partener.
Rolón consideră că această presiune poate împinge oamenii în relații nepotrivite.
Pentru a trăi cu adevărat liniștiți, spune el, este necesar să ne desprindem de anumite „mandate sociale”. A nu avea un partener nu este, în sine, un eșec.
Această perspectivă este susținută și de cercetările psihologice recente. Studiile despre bunăstarea persoanelor singure arată că satisfacția vieții depinde mai mult de calitatea relațiilor sociale și de sensul personal al vieții decât de statutul marital.
Un articol publicat de psihologul social Bella DePaulo în Psychology Today subliniază că persoanele singure pot avea niveluri ridicate de autonomie, dezvoltare personală și conexiuni sociale semnificative, atunci când singurătatea nu este percepută ca o stigmatizare socială.
A învăța să fii singur
Poate cea mai dificilă lecție este aceea de a învăța să trăiești bine cu tine însuți.
Pentru mulți oameni, acest proces durează ani. Confruntarea cu propriile gânduri, temeri și vulnerabilități nu este ușoară. Uneori este mult mai simplu să umplem acest spațiu cu o relație, chiar dacă ea nu ne face fericiți.
Totuși, psihologia sugerează că o relație sănătoasă apare mai ușor atunci când oamenii au deja o relație stabilă cu ei înșiși.
Când cineva se simte împăcat cu propria persoană, are mai mult de oferit într-o relație: timp, atenție, emoții autentice și libertatea de a iubi fără teamă.
Ideea centrală a lui Rolón rămâne simplă și provocatoare în același timp: iubirea nu ar trebui să fie un refugiu împotriva singurătății, ci o alegere conștientă între două persoane care se pot descurca foarte bine și singure.
sursa: https://genial.guru/







