Concluzia unei femei care a învățat că iubirea adevărată nu se rostește, ci se trăiește
Nu știu ce mi s-a părut mai absurd în ziua aceea: că mi-a spus „Te iubesc” sau că a plecat la alta. Poate faptul că am crezut. Că am zâmbit în timp ce-mi spunea cuvintele acelea. Că le-am lăsat să-mi pătrundă în oase, în carne, în suflet. Că am avut încredere în el — iar nu în mine.
Se spune că femeile știu. Că simt. Că au intuiție. Și am simțit, dar n-am vrut să știu. Am ignorat semnele, am ascuns golurile din ochii lui sub covorul confortului și al rutinei. M-am mințit că totul e bine pentru că aveam o casă, un pat comun, glume împărțite la cafea și planuri pentru weekend. Dar n-a fost bine. Iar când adevărul a venit, a venit cu forța unui uragan care nu mai lasă în urmă niciun perete întreg.
A zis că mă iubește. Iar două ore mai târziu, și-a luat bagajul și a plecat. Nu cu tristețe. Nu cu regret. Ci cu o liniște sinistră, ca și cum doar eu am fost personajul secundar într-un film în care el era deja salvat de alta.
M-am întrebat, de mii de ori: cum poți spune „te iubesc” și pleca în aceeași zi?
Adevărul este simplu și crud: poți spune orice când nu simți nimic.
Am plâns în hohote, am urlat în pernă, am bătut în pereți. M-am judecat pentru tot ce n-am văzut. M-am urât pentru tot ce-am acceptat. Și-apoi, ușor-ușor, m-am întrebat altceva: „Ce-ar fi să încep să mă cred pe mine, nu pe el? Ce-ar fi să mă întorc la femeia care am fost înainte să mă pierd în bătăile inimii lui?”
A fost o lecție dură. Dar, dacă ar fi să dau timpul înapoi, n-aș mai alerga după explicații.
Oameni pleacă nu pentru că nu îi iubim destul. Pleacă pentru că nu știu să iubească ei.
Iar faptul că cineva îți spune „te iubesc” nu înseamnă nimic dacă faptele sale vorbesc despre abandon.
Am învățat că:
- Dragostea nu fuge, ea rămâne chiar și când e greu.
- Adevărul doare o dată, dar minciuna te sfâșie de mii de ori.
- Să rămâi acolo unde nu ești ales înseamnă să te trădezi singură.
- Și că nimeni nu pleacă „dintr-odată”. Plecarea e doar finalul unei povești care s-a terminat de mult.
Poate treci și tu printr-o ruptură. Poate ești în fața unui „te iubesc” care nu se simte deloc ca iubire. Ascultă-ți inima, dar și tăcerile din ea. Uită-te la gesturi, nu doar la cuvinte. Pentru că uneori, cel mai frumos „te iubesc” e liniștea care vine când înveți să nu mai accepți mai puțin decât meriți.
Nu, nu mi-e rușine că am fost înșelată.
Mi-ar fi fost rușine să rămân acolo unde am fost mințită.
Și azi? Azi mă iubesc pe mine. Și asta e dragostea care nu va pleca niciodată.
