Iată-mă aici, în vârtejul propriei vieți, încercând să jonglez cu toate responsabilitățile pe care societatea le-a aruncat în brațele mele, ca și cum aș fi Wonder Woman, dar fără costumul ăla sclipitor și fără super-puteri. Da, sunt femeie și am obosit. Mult.
Totul a început în momentul în care am fost înștiințată că, în calitate de femeie, am responsabilitatea de a face ca fiecare zi să fie o operă de artă. Așa că m-am apucat de treabă, încercând să mă asigur că nu uit niciun detaliu, căci, vezi tu, ar fi o catastrofă dacă aș pleca de acasă fără să îmi aleg cu atenție șosetele și machiajul.
Dar, desigur, asta e doar începutul. După ce am reușit să nu uit niciun accesoriu must-have, am descoperit că trebuie să jonglez cu o listă interminabilă de sarcini: de la a face cumpărături și a găti mâncare sănătoasă, până la a fi mereu zâmbitoare și aranjată. Așa că, da, dacă mă găsești vreodată între două task-uri, cu părul în dezordine și privirea pierdută în gol, să știi că sunt în plin proces de menținere a acestei aparențe sociale acceptabile.
Și, bineînțeles, există marea provocare numită carieră. Nu-i ușor să te afirmi într-o lume în care bărbații par să fie lăsați să facă orice, în timp ce femeile sunt așteptate să dea dovadă de o perfecțiune imposibilă. Adică, trebuie doar să demonstrez că sunt la fel de bune ca ei, dar, între timp, nu cumva să uite să zâmbească și să arate minunat. Un fel de echilibru între carieră, machiaj și menaj, pe care mă străduiesc să îl ating cu eleganță.
Și apropo de a arăta minunat, da, e o provocare să te încadrezi în standardele de frumusețe ale societății. Cu toate acele reviste care îți spun că trebuie să ai un abdomen plat, gene lungi și să arăți mereu ca și cum ai ieși dintr-un salon de înfrumusețare, simt că îmi petrec jumătate din viață la sală și cealaltă jumătate în fața oglinzii să mă asigur că toate firimiturile de pâine pe care le-am mâncat nu au ajuns pe șolduri.
Așadar, da, sunt femeie și am obosit. Încerc să jonglez cu atâtea roluri și responsabilități, încât îmi vine să-mi pun o pancartă în frunte cu „Revin în curând, doar trebuie să fac față la tot!”. Însă, cu toate acestea, nu pot să nu mă întreb dacă cineva s-a gândit măcar o dată să împartă această povară, să dea fiecăruia exact ceea ce îi revine, în loc să ne aștepte pe noi, femeile, să facem minuni de la cumpărături la întreținerea casei, toate într-un ritm demn de un maraton și, eventual, cocoțate pe tocuri cui.
Deci, iată-mă, sunt eu, femeia obosită care încă încearcă să zâmbească și să își păstreze umorul. Cu siguranță, nu sunt Wonder Woman, dar cineva, undeva, să știe că aceasta e suflarea feminină, cu toate imperfecțiunile și umorul său ironic, gata să răstoarne convențiile și să aducă un pic de realitate în această lume prea perfectă.
