Pe 5 mai, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Mucenic Efrem cel Nou, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai vremurilor recente. Redescoperit în secolul XX, el este astăzi cunoscut nu doar pentru martiriul său, ci și pentru numeroasele mărturii ale credincioșilor care îl consideră un vindecător al bolilor trupești, precum diabetul sau durerile de cap, dar și al suferințelor sufletești, precum deznădejdea.
În fiecare primăvară, începutul lunii mai aduce în calendarul ortodox o zi care, deși nu este însoțită de fastul marilor praznice, are o intensitate aparte pentru cei care o cunosc: pomenirea Sfântul Mucenic Efrem cel Nou la 5 mai. Este ziua în care Biserica nu doar își amintește de sfârșitul său pământesc, ci celebrează o biruință – aceea a credinței duse până la capăt, fără compromisuri.
Sfântul Efrem este unul dintre acei sfinți care par să fi traversat timpul în mod misterios. Deși a trăit în secolul al XV-lea, a devenit cunoscut abia în secolul XX, iar astăzi este simțit de mulți credincioși ca un contemporan. Prăznuit și la 3 ianuarie, când sunt comemorate aflarea moaștelor sale, el rămâne însă cel mai profund legat de ziua de 5 mai – momentul în care suferința sa a devenit mărturie.
Cine a fost Sfântul Efrem cel Nou, Mare Sfânt Tămăduitor
Despre începuturile vieții sale nu există cronici clasice sau documente oficiale, ceea ce îl plasează într-o zonă de taină specifică multor sfinți redescoperiți. Se știe că s-a născut în anul 1384, într-o Grecie aflată deja sub presiunea istoriei, și că încă din adolescență a ales calea monahală.
Intrarea sa într-o mănăstire de lângă Nea Makri, nu departe de Atena, a fost mai mult decât o alegere de viață – a fost începutul unei existențe dedicate integral lui Dumnezeu. Aici, într-un cadru retras, departe de agitația lumii, Sfântul Efrem a trăit în liniștea unei discipline interioare profunde.
