Blajinii sunt considerați ființe mitice, suflete drepte și blânde care trăiesc la marginea lumii sau într-un tărâm îndepărtat, uneori descris ca fiind la „capătul apelor” sau acolo unde se varsă “Apa Sâmbetei”, dincolo de lumea văzută. Ei sunt văzuți ca niște creștini desăvârșiți, care duc o viață curată, în post, rugându-se pentru cei vii.
În spiritualitatea tradițională românească, sărbătorile nu sunt doar repere calendaristice, ci adevărate punți între lumea văzută și cea nevăzută. Între acestea, Paștele Blajinilor ocupă un loc aparte, fiind o zi în care memoria celor adormiți se împletește cu bucuria Învierii lui Hristos. Este o sărbătoare profundă, încărcată de simboluri arhaice, credințe populare și rânduieli creștin-ortodoxe, care reflectă felul în care românii înțeleg continuitatea vieții dincolo de moarte.
Cine sunt Blajinii în tradiția românească – suflete blânde și bune, incapabile să facă rău
În imaginarul popular, Blajinii (numiți și Rohmani sau Rahmani în anumite regiuni) sunt considerați ființe mitice, oameni drepți și blânzi, care trăiesc la marginea lumii sau într-un tărâm îndepărtat, uneori descris ca fiind la „capătul apelor” sau acolo unde se varsă “Apa Sâmbetei”, dincolo de lumea văzută. Ei sunt văzuți ca niște creștini desăvârșiți, care duc o viață curată, în post și rugăciune, dar care nu au cunoștință directă despre calendarul liturgic. (…)
În ziua Paștelui Blajinilor, nu sunt pomeniți doar strămoșii direcți ai unei familii, ci, simbolic, toți strămoșii comuni ai omenirii, inclusiv aceste suflete binecuvântate. Sărbătoarea capătă astfel o dimensiune universală, depășind limitele neamului și extinzându-se la întreaga umanitate.
