Aha, vreți mare, deși mărimea nu contează…

Jucăriile amorului au fost diversificate, există o întreagă industrie, alo, doamnelor, alo, nu vă mai jucați doar cu sufletele noastre, mai lăsați-ne să respirăm și noi, nu auziți că femeia s-a jucat de sute și mii de ani și cu alte jucării, că și-a procurat sau i-au fost introduse și alte coordonate, materiale, culori. Nu mă credeți pe cuvânt, asta doare cel mai tare, marea majoritate faceți parte din categoria „nu am văzut, nu există”, lăsați timiditatea și căutați pe net. Sunt de toate culorile, azi bani să ai și o să realizezi că spun și povești, se conectează la rețea și-ți pun muzica favorită, au memorie și rețin preferințele, vă studiază așa cum nu este capabil să o facă un bărbat.

Ce nu vă este clar? Au fost inventate la cererea și la cheremul femeii. Probabil nu ați înțeles despre ce este vorba sau nu a vibrat nimic prin jurul vostru pentru ca memoria să-și deschidă porțile și să vă ducă acolo unde în compania lor ați găsit plăcere. Da, este bună și improvizația când pofta vine pe neașteptate, dar haide, lasă rușinea și ține cont de vorba care spune că vara trebuie să-ți faci sania pat și iarna multă căldură. Lasă timiditatea și fugi după baterii, nimeni nu o să își imagineze la ce le pui, la ce le folosești. Ce? Ai trecut pe acumulatori, pe scule profesioniste? A, scuze, credeam că te ajut să nu rămâi în urmă.

Da, aveți dreptate, am văzut tot mai multe zâmbete pe stradă de la o vreme, mă gândeam eu că este de la curent, că pe tot mai multe le trage curentul, dar nu mi-am imaginat că o să fiu apostrofat în halul acesta când am să încerc să dau și eu o mână de ajutor. Da, fetelor, doar o mână, una mică, firavă, plăpândă… Ce? Nu se mai poartă acelea mici, cele firave și plăpânde? Aha, vreți mare, deși mărimea nu contează, vreți puternice, deși caii putere nu mai sunt la modă, aha, s-a trecut la kilowați putere, la electrice, și, în loc de paturi, acum se trece pe panouri, pe bogăție, pe interes. O să vedeți că tot la noi o să reveniți, că tot bio este mai eficient, da, bio și verde, bio ăla trecut de 80 e doar pe interes…

Jucăriile amorului au fost diversificate, există o întreagă industrie, alo, doamnelor, alo, consumă puțin și se descarcă greu a rămas doar un mit, și acolo tot multă poluare, și acolo te lasă când ți-e lumea mai dragă. Mă gândeam să facem pace, o lună de probă, mă gândeam că poate ne mai acordați o șansă…

Articolul acesta poate irita precum ardeiul iute ochiul. Nu trageți ardei iute pe nas, vă rugăm folosiți prezervative verbale. Nu scuipați în public chiar tot ce gândiți. La oficiul stării civile se depun actele de divorț, acolo unde se și oficiază…

Hai, pa, s-au încărcat bateriile, am două liniuțe, fug să-mi termin treaba… Da, este adevărat, și bărbații, da, și ei… Luați cu lapte de cocos de la Necăjitul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here