„Ai clipit și ești deja în noiembrie. Și, între clipiri și clipiri, copiii tăi au crescut, părinții tăi au plecat, iar tu nu te-ai mai văzut cu prietenii.
Ai clipit și viața ta s-a petrecut între carieră, muncă și bani care nu-ți ajung niciodată și visuri pe care le-ai lăsat la păstrare pentru „când vei putea”.
Și, în timp ce clipim fără să-l privim pe cel de lângă noi, ratăm un moment de râs, o îmbrățișare, o iubire, o mângâiere și un ultim te iubesc pentru acel cineva pe care nu-l vom mai revedea.
Și ce-ar fi dacă ne-am opri din clipit pentru o vreme, adică dacă am opri viteza, automatismul pe care viața ni-l imprimă și am începe să privim?
Să te uiți la fiul tău în timp ce-și face temele, la mama ta în timp ce împăturește rufele, la partenerul tău când mâncați împreună, la prietenii tăi când se întâlnesc.
Oferiți bucurie timpului, dacă tot va trece, dacă tot ne va mătura, măcar să ne aducă priviri și zâmbete pline. Și, mai presus de toate, să ne găsească timpul sărbătorind, pentru că eu cred că nici măcar moartea nu ne poate lua aceste clipe de fericire. Ele rămân gravate în spațiul infinit, răspândind energie.
Nu știu nimic, dar îmi vine să încep să privesc…”
sursa: internet
