Da’ nici soacra nu mă place! Mă rog, nu asta e continuarea, dar așa aș putea să rezum următoarea veste-poveste, prin care am trecut mai curând decât îmi place mie să recunosc. Se făcea că subsemnata, Noemi, s-a hotărât într-o zi să schimbe macazul. Mie îmi plac băieții răi, tatuați pe sub cămașă, rebeli în timpul liber, carieriști în restul săptămânii.
Cu cât mai inaccesibili, cu atât mai bine. Sunt sigură că Freud are o soluție pentru înclinația mea, dar n-are a face când te chinuie un neînțeles atât de bine. Eu pe ei, ei pe mine, nu ne iese pasiența. Bun, zic acum niște ani. Mă reprofilez. Am trecut de la băieții răi, rebeli, tatuați, la băieții mamei. Au crescut pe lângă fustă, îmi imaginam eu cum sunt ei niste sensibili, niște romantici, niște fideli și, mai ales, niște întregi la cap. Vax albina, brașoave, snoave și invenții! Curat vă spun, ăstora neînțărcați, dar buni de cătănie, le lipsesc mai multe păsări din stol decât celorlalți.
