
Vă scriu doar ca să vă fac în ciudă. Am dat peste pagina asta și am devorate multe articole, dar cazul meu vă întrece imaginația. Repet, vă scriu doar ca să vă fac în ciudă, am 82 de ani și săptămâna trecută am agățat o blondă de 36 de ani. Da, ați citit bine, eu, tinerel de 82, și ea, o dulceață de 36! Poate că pare prea bătrână, dar eu sunt mulțumit, la vârsta ei este numai bine rumenită de viață, este și coaptă, și înțeleaptă, are și apucături de scorpie, dar și vagi urme de naivitate.
Vă scriu și trebuie să recunosc că-mi tremură mâna când număr paralele pe care le cheltui de când am cunoscut-o, dar merită și o privesc ca pe o ultimă investiție strategică. Pe femeia asta am să încerc să o păstrez până la final, de restul m-a debarasat viața, mai exact le-a părăsit viața. Eu am rămas singurul supraviețuitor dintre cei ce s-au născut pe lângă mine și în același timp cu mine. Vă scriu și zâmbesc, probabil mulți nu au să creadă povestea mea, dar fetișcana asta știe să-mi șoptească la ureche tot ce vreau eu să aud.
O să credeți că banii cheltuiți sunt pe fundulețul ei, dar nu este așa, banii i-am cheltuit prin saloane de înfrumusețare, pe pielea mea zbârcită, ei luându-i doar câte o cafea în timpul în care mă aștepta să ies de acolo. Știu, sunt tare, dar poveștile mele sunt și mai și. Mă credeți sau nu, i-am spus că nu vreau să mă implic sentimental, emoțional, că nu am de gând să o mint să să-i spun că o iubesc. A acceptat acest adevăr și mi-a spus că așa mă respectă mult mai mult. I-am promis că nu am să-i las nimic atunci când am să mă duc dincolo, că o să donez totul unui azil de bătrâni și, la fel de bine, a înțeles.
Am uitat să vă spun, este actriță, este celebră și are deja în conturi suficiente parale. Am uitat să vă spun, sunt regizorul și scenaristul ei preferat și-i scriu toate textele, o combin cu cei mai dotați actori, am uitat să vă spun, eu nu joc în filmele scrise pentru ea, am uitat… ăăă, ce spuneam? A…
Am 82 de ani și scriu pentru toți frustrații din lume, scriu texte de comedie și inventez diferite situații pentru oameni singuri, părăsiți, ocoliți, distruși. Vreți să scriu și pentru voi? Am trecut prin milioane de situații și, peste toate, mă bucur de o imaginație incredibilă, deja mă gândesc la o trufanda sorbită din ochi de un câine turbat îmbrăcat în costumul unui bărbat flămând, dar fierbinte. O vedeți? Este acolo, a apărut și insistă să-și spună povestea. Poate că este menită să fie a ta, poate că acum este șansa ta.
Am 82 de ani și nu regret nimic, acum o săptămână am agățat una de 36 de ani, este roasă la gât, dar încă la modă, este o geacă de piele, mai poartă încă parfumul soțiilor mele. Am agățat-o în timp ce fugeam de la amanta mea, regina reginelor, soția celui mai bun prieten de-al meu. Cu plăcere!







