Aș vrea să încep această destăinuire anonimă cu „a fost odată ca niciodată”, dar nu se potrivește, că a fost de mai multe ori, cam de șapte ori pe săptămână, dacă înțelegeți ce vreau să zic… De obicei, se spune că ignoranța este fericire, dar cine a spus asta nu a trăit niciodată într-un triunghi amoros care se transformă într-un pătrat social. Să vă povestesc cum am aflat că amanta și soția mea nu sunt doar niște cunoștințe, ci prietene vechi? Bingo, am dat peste situația perfectă!
Totul a început într-o după-amiază banală, când, ca orice om modern, am decis să dau o raită pe rețelele de socializare. La început, mi-am petrecut timpul distrându-mă cu poze de pisici și meme-uri despre lene. Dar, cumva, am ajuns și în colțul întunecat al Facebook-ului, unde se petrec drame mai mari decât cele din telenovele. În mijlocul unui război al cuvintelor și al schimbului de reclamații meschine, am realizat că soția și amanta mea sunt prietene bune, având în comun poze de la mare, petreceri de burlăcițe și tot tacâmul, inclusiv de dinainte de a le cunoaște eu pe amândouă.
Primul gând a fost: „Auch, am dat de naiba!”, așa că m-am retras strategic în baie cu telefonul, ca un spion care încearcă să nu fie surprins în plină misiune. După ce mi-am recapitulat fiecare pas din această dramă în care m-am băgat – vorba aia – de bună voie și nesilit de nimeni, mi-am dat seama că seara în care soția mea mă bătea la cap cu „mitocanul ăla nesimțit și ghiolban, rahatul ăla cu ochi însurat care manipulează pe toată lumea” era chiar subsemnatul, iar victima manipulată, prietena ei dragă care așteaptă de la o zi la alta ca individul (adică tot eu) să divorțeze și s-o ceară, că așa i-a promis (nu recunosc nimic, dar e posibil, probabil într-un moment de maximă… fierbințeală!). Doamne, dacă îi trecea prin cap „victimei” să-i arate nevestei mele vreo poză cu „nemernicul”? Dar dacă nu a făcut-o până acum, de unde știu eu că nu urmează?
Așa că acum, stau și mă întreb ca prostul în mijlocul dezastrului: „Eu ce mama naibii să fac?”. Într-adevăr, încercarea de a păstra secretele în era digitală este similară cu încercarea de a căra apă cu sita. Imposibil și, eventual, te mai și trezești ud până la piele. Și acum, trebuie să decid cum să gestionez această situație. Să încerc să le păstrez, ca până acum, pe amândouă, ceea ce ar fi echivalent cu joaca cu focul, să mă retrag în anonimat, părăsindu-mi amanta, sau să aștept să fiu deconspirat?? Sau să mă retrag cu demnitate (dacă mai există așa ceva în acest context) și să îmi găsesc liniștea într-un colț liniștit de Internet unde să mă consolez cu meme-uri și poze cu pisici, departe de dramele rețelelor sociale și prietenele „manipulate” ale soției?
Adevărul este că mă simt ca un actor care a uitat scenariul și care trebuie să improvizeze în fața unei audiențe ce știe deja deznodământul. Așadar, CE SĂ FAC, oameni buni?
