Am dreptul la „timpul meu”

0
764

Cunosc atâtea femei înlănțuite în viața pe care credeau odată că și-o doresc. Prinse, aparent fără scăpare, în cătușele invizibile – și poate de aceea atât de rezistente – ale unor obligații la care nici nu știu când s-au înhămat sau dacă știu, cu siguranță, nu se așteptau să fie „așa”. Așa de obositor, așa de solicitant, așa de monoton, așa de complicat, așa de greu de dus de la o zi la alta. Nu se așteptau să le fie devorate personalitatea, visurile și energia și să nu mai rămână din ele decât niște automatisme. Nu se așteptau să se transforme atât de mult (și, asta, ironia sorții, când se știe ce greu e să te schimbi!), atât că această transformare nu a fost să fie una benefică, dimpotrivă. A fost una pe parcursul căreia s-au pierdut… și nici nu și-au dat seama când. Doar s-au trezit, la un moment dat, că nu-ți mai aparțin, că nu se mai cunosc, că nu se mai vor… și că nu-și mai recunosc în ceea ce trăiesc nimic din cele visate.

Ce e de făcut? Primul pas se poate considera deja făcut odată cu conștientizarea situației. Următorul… ei bine, din punctul meu de vedere, este lupta pentru un timp pe care să și-l dedice în exclusivitate, pentru că, da, au acest drept. Femeile au dreptul să aibă un timp numai al lor pe care să și-l dedice în exclusivitate, făcând (sau nefăcând) ce cred de cuviință. Este important ca din preaplinul unei zile dedicate, în general, altora, să extragă acel puțin și bun pe care să-l petreacă exact cum au chef, fără ca pentru asta să dea socoteală cuiva, nici măcar lor înseși și, mai ales, fără să se simtă vinovate. Deși poate părea un lux, repet, este un drept ce le poate salva de la decădere și, treptat, poate atenua până la dispariție șiretul sentiment al ratării.

Da, sunt femeie și indiferent de statutul și alegerile mele, am dreptul la „timpul” meu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord