Am rămas cu minciunile, nevasta și amanta s-au dus la o cafea…

Vă spun vouă, ea nu vrea să mă mai asculte, am mințit pentru că am vrut să o protejez, să o feresc de suferință și să-i fac un bine. Am apelat doar la ocolirea adevărului, la omiterea lui, a fost ceva nevinovat și nu aveam intenția de a o face să sufere atât. Dacă știam că este așa de sensibilă, mă străduiam mai mult, făceam cumva să nu fiu prins. Delăsarea asta a mea m-a adus în situația de a o pierde, de a discuta cu voi și de a cere sfatul pentru că îmi doresc să se întoarcă la mine.

Hai să vă povestesc, să vă fac să înțelegeți, am intrat în relație cu ea pe când încă mai eram încurcat cu cineva. Relația avută înainte nu se terminase și, la drept vorbind, nu știu nici azi de ce am renunțat la acea parteneră. Am intrat în relația cu ea pretinzând că sunt singur, încercând să mă distrez și lăsând lucrurile să prindă contur, fără să le forțez. După trei luni de legătură, am părăsit-o pe fosta și am intrat cu tot vaporul în noul port, în noua mea relație, într-o aventură ce avea să mă aducă aici, în fața voastră, în fața unei instanțe morale pe care o rog azi să-mi clarifice situația.

Da, m-am culcat cu șefa mea, sperând la o promovare. Am zece ani de când sunt cu iubita ce m-a părăsit acum. Da, când am început să ies cu ea, încă nu ieșisem din relația pe care am avut-o înainte, așa cum v-am spus. Da, acum, după zece ani, am procedat la fel și m-am culcat cu șefa mea pentru că îmi doream de mult să fiu promovat.

Nu, nu am fost promovat, am fost dat afară și asta pentru că nici șefei mele nu i-am spus că sunt într-o relație. A aflat după ce iubita mea a venit la birou și a montat un scandal monstru. Eu nu am înțeles femeile care fac scandal, nu am înțeles cum de au atâta tupeu să vină și să urle în gura mare că au fost înșelate.

Da, au plecat ambele la o cafea și, când s-a întors șefa, am rămas mască, m-a concediat. Cine a mai văzut o amantă care își concediază noul partener? Cine a mai auzit de o amantă geloasă? Da, este adevărat, nu știa că este amanta mea și, în plus, eu credeam că este măritată. A venit de zeci de ori la muncă însoțită de fiul ei de zece ani. Nu, nu era măritată, era doar o mamă părăsită de un bărbat concediat și el, tot de ea, tot pentru că a înșelat-o. Dacă nici ăsta nu este ghinion…

Nici azi nu reușesc să mă împac cu fosta, nu vrea să mai vorbească cu mine. Am rămas acum fără iubită, fără loc de muncă și fără amantă. Sunt bulversat! Cum de nu poate o femeie să înțeleagă că am înșelat-o spre binele ei, pentru a fi promovat, pentru a aduce mai mulți bani acasă? Eu am vrut să-i fac un bine și uite ce am pățit.

Spuneți și voi… I-am recunoscut că la început mai eram cu cineva, am fost sincer atunci și nici asta nu a apreciat, mi-a spus că am înșelat-o de la început. Auzi la ea! Mi-a spus că sunt o curvă de om, un rebut de partener, un idiot care nu gândește. Sincer, sunt foarte bun în meseria mea, eu chiar gândesc, chiar vreau să revină, să o protejez. Mă oftic tare și asta pentru că, dacă aș fi știut, îmi făceam și eu o iubită de rezervă…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here