„Am renunțat să mai iubesc…”

0
1241

(…) În stradă, așadar, cu biletul strâns în palmă. Sunt nerăbdătoare să-l citesc, dar nu așa. Este un festin sadic, de care vreau să mă bucur lent și dureros. Intru în primul bar și cer un vin sec. Am noroc că terasa este nu doar deschisă, ci și încălzită, așa că pot acompania înșelătoarea licoare cu fumul amar, iute și, în același timp, blând, al unei țigări, acest viciu ce mă însoțește permanent, cu credință de amant.

…și citesc:

Azi ne-am privit iar fără cuvinte. Intens, până la lacrimi. Mi-aș fi înfipt mâna între coaste să-mi smulg inima și să ți-o întind, așa, însângerată, căci simțeam că eu nu mai pot cu ea. Oricum, era a ta. Dar n-am schițat niciun gest, doar îmi îmbibam ființa de imaginea ta, încă o dată, dacă mai era nevoie. Și atunci – mai știi? – te-ai ridicat nervos, apăsat de privirile, de gândurile, de emoțiile mele și, fără să te mai uiți înapoi, ai plecat, trântind ușa. De-abia atunci am simțit că… ai ieșit cu adevărat din viața mea. De-abia atunci eu m-am despărțit de tine.

De atunci, am renunțat să mai iubesc…”

Ce-i asta? Nu știam dacă să plâng sau să râd… Am recitit… De fapt, știam foarte bine ce este: una dintre scrisorile pe care i le-am trimis demult, atunci, în alt secol. A păstrat-o… și mi-a dat-o înapoi pentru că… Și mă uit pe dosul hârtiei. Pentru că adăugase în grabă câteva cuvinte.

Când renunți să iubești, renunți la tine însăți, Anays. Știu că erai tânără și pasională și mai știu și că nu te-ai ținut de cuvânt de-a lungul timpului, dar o sămânță de adevăr tot a fost acolo… Și tocmai sămânța asta ne aduce mereu față în față, o dată și încă o dată. N.”

Și numărul de telefon promis. Ok! Și acum, ce?

Citește continuarea aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord