Sunt prins între două lumi, între cer și pământ, și asta îmi dă dreptul să strig cât de frumoasă este femeia și cât de bine se vede din ambele tabere. Da, am amantă și am soție, le consider pe ambele importante și încerc să le fac să se simtă bine. Nu vreau să stric acest echilibru construit cu atâta trudă, nu vreau să știe una de alta, nu intenționez să le fac cunoștință.
Acolo, în universul lor, sunt fericite, acolo unde au senzația că sunt unice pentru mine își găsesc zâmbetul și liniștea, își manifestă afecțiunea față de mine și eu nu mă mai satur de ele. Da, amanta mea nu știe că sunt căsătorit, amanta mea mă iubește sincer și așteaptă să o cer în căsătorie, iar de soția mea nu mai are rost să vă explic că mă ocup suficient încât să nu o determin să intre la bănuieli. Sunt activ, sunt genul de bărbat foarte atent la toate detaliile, mă preocupă fericirea oamenilor din jurul meu și mi-am învățat toate lecțiile primite de la viață.
Undeva pe drumul acesta, am descoperit expresia care ne îndeamnă să nu ne ținem toate ouăle într-un singur coș. Mă uit la bărbații care se duc spre casă precum merg condamnații spre ocnă. Îi văd și sincer îmi inspiră milă, am senzația că nu au înțeles nimic, că repetă zilnic aceleași greșeli, că pășesc în aceleași strachini și o fac cu grijă pentru a nu le sparge. Oamenii aceia ce trăiesc fără curaj sunt veșnic nemulțumiți, sunt tot mai obosiți și mai nefericiți.
Da, amanta mea nu știe că sunt căsătorit, ea așteaptă fericită să o cer, să fac un pas în plus, așteaptă momentul acela ce crede că-i va da satisfacție maximă. Așa era și soția mea înainte de căsătorie, se grăbea, exact ca fata mare la măritat, așa a ajuns să fie înșelată, așa a ajuns să guste dintr-o căsnicie aparent perfectă, una de fațadă.
Societatea o obligă să înghită și să pretindă că totul este în regulă, și-a pilit singură simțul acela al femeii care știe fără să vadă, care adulmecă pericolul și rivalitatea din fașă, da, soția mea s-a primenit și are, la rândul ei, un amant, unul de care eu nu știu nimic, da, soția mea este fericită, o ajut să fie așa. Nu-i spun că-l cunosc de când eram mici și că nu a reușit să mă ducă de nas de când ne cunoaștem.
Da, evident că ea a făcut primul pas, l-a făcut exact în momentul în care societatea a obligat-o să pretindă că este fericită. Azi vom merge în vizită la amantul soției mele, mergem acolo și o las preț de câteva ceasuri să îl ajute să-și mediteze copiii din prima lui căsătorie.
Eu o să merg să-mi spăl mașina și să-mi plimb amanta, să o iubesc și să o învăț să fie mai răbdătoare. O să-i spun că trebuie să evităm căsătoria, că este nevoie de prelungirea fericirii dintre noi și că nu-i grabă, că nu trebuie să ajungem la destinație prea curând, acolo unde partenerii sunt ținuți împreună de rușinea societății.
Da, amanta mea este naivă, crede că nu știu că are soț, mă tot ceartă că nu vreau să o cer, dar îi vine mănușă situația aceasta, crede că mă sperie statutul de căsătorit și asta, pe undeva, mă amuză teribil.
Societatea în care trăim este vinovată, eu sunt doar un nefericit, unul prins între două lumi care îmi dau dreptul să strig cât de frumoasă este femeia și cât de bine se vede din ambele tabere…
