Mi-am pierdut busola în dreptul unor femei ușor distanțate de o linie moral creștină, mi-am pierdut timpul și tinerețea în compania vinului mult și a plăcerilor ușoare și acum, când alții regretă că au păcătuit, eu regret că s-a scurs timpul atât de repede, încât nu am reușit să înțeleg prea bine lecțiile primite și tare mi-aș dori să repet clasa, să fiu din nou educat, dar să o facă aceleași profesoare, să fie repetiția clară și prelungă, să le fie mângâierile tandre și suficiente, să simt și să nu mă mai satur și, evident, să nu trec clasa nici măcar o singură dată.
Mi-am pierdut busola
Mi-am pierdut busola între nurii unor femei mai mult sau mai puțin măritate, experimentate, capabile să ofere plăcere divină, interesate să dea tot pentru ca, la urmă, plata să fie întreagă, scuze, plata acolo se făcea înainte și asta nu deranja pe nimeni. Vedeți voi, măcar acolo încrederea bărbatului în femeie nu era alterată, acolo, dorința de a ajunge la satisfacție se cocoța peste temerile cotidiene, acolo, carnea mulțumea carne și se încingea reciproc pentru ca, la sfârșit, cineva să poată pleca spre o familie aparent fericită. Oare câte cuiburi de oameni aparent fericiți există? Oare câți oameni simulează fericirea, înțelegerea, armonia?
Mi-am pierdut busola
Mi-am pierdut busola în dreptul unor femei care au tânjit mereu după un protector, care au visat mereu la un stăpân blând și iubitor, în dreptul unor femei obligate de soartă să cunoască toți bărbații ce și-au pierdut, la un moment dat, busola. Da, de acolo nu pleacă adevărul, acolo totul se transformă în clipe ascunse, uitate, distruse de următoarele clipe, diluate de alte nevoi ale protagoniștilor, de acolo busolele pleacă găsite, reparate, recuperate, aranjate, capabile să arate nordul spre a se strica iar și a aduce bărbatul în pragul păcatului, în ușa patului străin, în cearșafurile unor femei născute să vândă plăcere la preț de chilipir.
Mi-am pierdut portofelul și nu a mai fost la fel, acele femei mi-au închis poarta și mi-au explicat că doar bărbații fără de busolă au ce căuta pe acolo, mi-am pierdut portofelul și abia atunci am înțeles că acasă ușile se deschideau cu o cheie construită din înțelegere, din acceptare necondiționată, din dragoste și nu din interes.
Mi-am pierdut busola
Alo, mi-am pierdut busola între nurii unor femei mai mult sau mai puțin măritate, experimentate, capabile să ofere plăcere divină, interesate să dea tot… Alo, să fiu din nou educat, dar să o facă aceleași profesoare, să fie repetiția clară și prelungă, să le fie mângâierile tandre și suficiente, să simt și să nu mă mai satur și, evident, să nu trec clasa nici măcar o singură dată.
