
Am o problemă și cred că aici e locul cel mai bun nu doar s-o expun (mulțumesc pentru protecția anonimatului), ci și să încerc s-o rezolv prin intermediul sfaturilor pe care le-aș putea primi de la voi cei care ați trecut prin ceva similar (sau, mă rog, prietenii voștri).
Am împlinit de curând 30 de ani și, din păcate, m-am însurat mult prea devreme, adică în urmă cu șapte ani. Zic „din păcate” pentru că ar fi trebuit să mai aștept, să mai văd, să mai experimentez și asta nu că nu mi-aș iubi soția – căci o iubesc – ci pentru că sunt bărbat și simt nevoia (e genetic, nu-i așa?) de a cunoaște și alte femei. Probabil că, dacă aș fi avut perioada mea de inițiere, o perioadă pe săturate, acum mi-aș fi putut vedea liniștit de ale noastre, de ale familiei, dar uite că nu pot.
În fine, ce mai tura-vura, am o amantă. Îmi este colegă de birou – e mult mai comod și mai convenabil așa, deoarece putem petrece mult timp împreună fără să dăm de bănuit. Mereu ajungem primii dimineața și ne bem cafeaua împreună, după care mai avem timp și de… până… dar nu despre asta vreau să vă vorbesc acum. Ea este o finuță și o drăguță, mai tânără decât mine, inocentă, delicată și frumoasă de pică. Nu-mi iese din cuvânt, în sensul că știe că sunt însurat și nu vrea să-mi creeze probleme inutile, așa că e și ea foarte discretă. Nu s-a pus problema să divorțez, știe foarte clar asta și a acceptat fără să-i pese de formalități.
Doar că… ei bine, și aici începe problema mea, doar că zilele trecute, fără să-mi spună nimic, navigând pe Facebook, am observat că a adăugat-o pe nevastă-mea în lista de prieteni virtuali. Mi-a înghețat sângele în vine. De unde și până unde? E adevărat, nevastă-mea mai are câțiva colegi și colege de-ai mei în lista ei, dar sunt oameni pe care îi știe personal de pe la petrecerile firmei sau din alte împrejurări, însă pe ea, jur pe ce vreți voi, nu o cunoaște!
Vă dați seama că nu mai am somn de atunci. Nu am suflat o vorbă în niciuna dintre părți, ele se comportă amândouă ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic, iar eu stau ca pe ghimpi. Ba, mai mult, am observat că-și dau like-uri reciproc, amanta, la pozele cu mine și nevastă-mea, nevastă-mea, la pozele ei de la birou și, mai nou, zău dacă nu mă gândesc că femeile astea două complotează pe ascuns împotriva mea și și-au propus să mă înnebunească de cap, să mă tortureze psihic sau, și mai rău, să mă prindă la înghesuială și să-mi taie ceva drept răzbunare. Nici nu știu ce să cred, nici nu știu ce să zic, acum beau cafeaua cu mult mai multă atenție, și pe cea de acasă și pe cea de la birou…







