A trecut vremea în care puteam alege și aveam de unde, acum a venit vremea în care mă rog să fiu ales și atunci nu mai fac pe durul, mă complac și merg, sunt fericit că m-a băgat și pe mine cineva în seamă. Merg la comandă, sunt ca un taximetrist, pe mine te sui și îți faci treaba, mă folosești și mă abandonezi, eu tot fericit, pentru că tot mai rar și tot cu femei mai în vârstă și, recunosc, au farmecul lor, dar mă uit cu poftă la acadele tinere și ele nu mă văd sau, dacă o fac, îmi vorbesc cu respect și nu mă invidiază, nu mai prezint interes, sunt la fel ca un produs expirat care refuză să fie scos din vitrină.
Da, la mine a venit inspecția și a obligat timpul să mă scoată din vitrină, acum privesc lumea dintr-o pungă care, spre norocul meu, este transparentă, se vede bine și de aici, dar care, în curând, o să fie dusă la tomberon, spre ghinionul vostru, da, pentru că nu știți și nu o să aflați niciodată ce gust am avut, cât de apetisant am fost, nu o să știți nimic până nu o să ajungeți și voi în niște pungi în care parțial o să vă fie amputate dorințele, plăcerile, poftele. Da, exact așa, așa eram odată și vremea aia s-a dus, am rămas cu amintirea gustului, a mirosului memorie, am rămas cu ochii ațintiți spre ceva ce a trecut repede și care, evident, nu și-a cumpărat bilet de întoarcere, a fost odată tinerețe și s-a scurs și uneori nu am știut pe ce să o dau la schimb sau cum să o valorific mai bine.
Nu regretele sunt componentele bagajului meu emoțional, nu regret nimic, dar parcă mai am poftă de viață, parcă ea, pofta, nu s-a diluat deloc și am rămas în colțul minții tot tânăr, tot ademenit de verde, de crud, de fin și de întins prin vie și prin parcuri și peste tot pe unde, în compania femeilor, am trăit clipe ce mi-au mistuit tinerețea și au furat-o, dus-o, răpit-o, pe ea o, au, bau și mie mi-a rămas doar bruma de pipăit și amintirea. După toate aceste rânduri, ai putea crede că am mai bine de 106 de ani, că nu mai pot, dar, în realitate, am doar o vârstă apropiată de 70. Bine, între 70 și 80…
În realitate, acum, când memoria nu-mi mai funcționează perfect, am început să înțeleg diferența și să regret. Nu fugiți pentru că nu aveți unde, nu păcăliți nici timpul și nici soarta, pentru că lucrurile stau exact la fel, ticăitul este constant, aparent grăbit, dar, de fapt, concentrat să-și facă treaba, să alunge tinerețea din noi. L-aș fenta, dar am picat în plasa lui și nu are buton de întoarcere, ne lasă doar amintirile pe post de savarine, de gustări reci, sarcastice, ne lasă tot mai departe de noi, ne duce…
Azi s-a oprit lângă mine o domnișoară și m-a ajutat să trec strada. Avea 20 de anișori! Mă privea cu milă și da, m-am lăsat ajutat, am simulat o bătrânețe mai adâncă. Ea mă trecea strada și eu, în gând, o savuram. O să spuneți că sunt un moșneag nebun, libidinos, sărit de pe fix, dar vă aștept să vă serviți și voi porția de la 70-80 de ani. Vorbim atunci!
