Când îți dai seama cât de incredibil de proastă ai fost…

0
1036

Ai fost atât de incredibil de proastă, încât te miri că ai supraviețuit. Te miri cum ai știut, în starea aceea de „normalitate” a ta, să duci lingura la gură, să te-mbraci dimineața singură sau să treci strada… te miri cum naiba de ai supraviețuit, de nu te-ai împiedicat de vreun rahat de câine pe stradă și nu te-ai întins moartă, cu botul spart de asfalt…

Ai fost atât de incredibil de proastă atunci când ai crezut toate balivernele te miri cărui neterminat cu pretenții de posesor de mare masculinitate, atât de mare, că tu aproape nu te-ai văzut în povestea aia. Dar ce zic eu că nu te-ai văzut… nici nu ai existat! Dar asta nu te-a împiedicat să i te faci preș și să-l implori să te mintă, ca să ai ce crede, ca să ai cu ce te îmbăta…

Ai fost atât de incredibil de proastă, că atunci când se aduna cu greu de pe drumuri și intuiția zbiera în tine că nu, nu este în regulă nimic cu relația voastră, tu strângeai din dinți și te încăpățânai să-l compătimești pentru cât de multe ore suplimentare face…

Ai fost atât de incredibil de proastă, că ți-ai dat nu numai cămașa de pe tine, ci și ce nu ai avut pentru mofturi ce nu sufereau amânare, ca să nu se supere acest domn Goe în variantă adultă, dar la fel de imatură.

Ai fost atât de incredibil de proastă, încât ai crezut ce ți-a spus el, nu ce ai văzut cu propriii ochi. Și asta te-a făcut, într-un fel grețos, fericită.

Ai fost atât de incredibil de proastă, încât, atunci când te-a șutat efectiv din viața lui și a trântit ușa în urma ta, fără să-i pese că ai rămas nu doar în fundul gol, ci și în sufletul gol, tu tot pe tine ai dat vina. Că poate n-ai fost suficient de… sau poate că ai fost prea-prea când trebuia să fii foarte-foarte și invers și asta l-a afectat iremediabil pe zeul cu chiloți tetra.

Ai fost atât de incredibil de proastă, încât muți ani după ce te-a părăsit, ai continuat să suferi, să visezi, să-l idolatrizezi și să speri ca o bezmetică cu creierul amputat că odată și odată se va întoarce la tine, măcar că ar face-o din interese meschine, că oricum pentru tine nu ar conta…

Ai fost atât de incredibil de proastă, încât pe tine nu te-ai iubit nici măcar a mia parte din cât l-ai iubit pe el.

Ai fost atât de incredibil de proastă, încât azi porți la vedere, cu resemnare, nu cicatricea rănilor pe care ți le-a provocat acel el, blestemul tinereții tale, ci ale celor pe care ți le-ai provocat singură nepermis de mult timp…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord