Când sărbătoarea devine obligație, stres și oboseală, nu mai e sărbătoare

0
1741

Zicea cineva pe net că românii par să mănânce doar de Crăciun și de Paște, că doar așa s-ar putea explica disperarea lor legată de mâncare din preajma acestor sărbători: cât mai multă, obligatoriu „tradițională”, obligatoriu stropită cu alcool, că doar e ziua de Crăciun/Paște. Bine, pentru a chefui, nu e nevoie de cine știe ce pretext, poate fi una dintre aceste sărbători, poate fi ziua cuiva de naștere, de nume sau poate doar joi. Ei, și dezmățul ăsta culinar este precedat de un maraton și mai turbat împărțit în două etape – curățenia generală (varianta „vine sfârșitul lumii și eu am praf pe dulap”) și gătitul festinului mai sus menționat. Și de-abia cine scapă întreg din presiunea asta combinată cu grija extremă de a respecta și un purcoi de tradiții (cu mai mult sau mai puțin sens, moștenire culturală sau invenția te miri cărui strămoș, dar tu habar nu ai și o respecți ca pe o lege sfântă) poate să se și desfete, într-un final. Atunci când, de fapt, tot ce-ți dorești este să te odihnești și să nu mai știi nimic de nimeni, să fii lăsat, pur și simplu, în pace. Și atunci, vai de capul tău, că „nu știi să te bucuri de sărbătoare” sau poate chiar nu ești „un bun creștin” sau doar un „gică contra” care vrea să demonstreze nu se știe ce…

Când sărbătoarea se transformă în multe, multe obligații, multă, multă treabă, presiune și bătaie de cap nu mai e sărbătoare. Și nu doar pentru că nu-ți mai arde de nimic, ci și pentru că se pierde undeva între bătătorul de covoare, aragaz și mixer sensul și rostul ei. Dar asta nu e „păcat”, stai liniștit, „păcat” este dacă vrei să te sustragi din turmă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord