
Când Charlize Theron vorbește, lumea ascultă. Nu pentru că e actriță premiată, activistă sau una dintre cele mai frumoase femei din lume — ci pentru că are o sinceritate tăioasă care nu cere voie și nu cere scuze. Iar în episodul recent al podcastului „Call Her Daddy”, moderat de Alex Cooper, actrița sud-africană a detonat internetul cu o declarație care a făcut valuri de aplauze și fiori de disconfort: „Tocmai am făcut sex cu un tip de 26 de ani. Și a fost absolut incredibil.”
Da, Charlize Theron are 49 de ani. Da, e mamă singură, cu două fete, o viață hiperactivă și o carieră care ar speria orice bărbat care încă locuiește cu mama lui. Dar mai presus de toate astea, e o femeie care își asumă dorințele. Nu le mai explică, nu le mai scuză. Și nici nu le mai amână.
„Am găsit o libertate imensă după 40 de ani”, a mărturisit Charlize. „Cred că am avut doar vreo trei aventuri de-o noapte în toată viața, dar recent am făcut sex cu un tânăr de 26 de ani și a fost al naibii de bine. N-am mai făcut niciodată asta și m-am gândit: ‘Wow, dar ce mișto e! Așa ar fi trebuit să trăiesc în tinerețe.’”
Reacția moderatoarei a fost pe măsură: „Tipul ăla e cel mai norocos bărbat în viață. Sigur merge azi pe stradă altfel.” Theron a râs și a răspuns cu o sinceritate autoironică: „Nu cred că el se simte așa, dar mulțumesc.”
Dar dincolo de anecdota picantă, declarațiile lui Charlize Theron au deschis o conversație profundă despre sexualitate, libertate feminină și standardele absurde care încă apasă pe umerii femeilor — mai ales cele care trec de 40.
De ce, într-o societate saturată de libertăți aparent infinite, o femeie matură care are o aventură cu un bărbat mai tânăr încă stârnește atâta rumoare? Când George Clooney făcea același lucru, era considerat un „gentleman etern”; când Charlize o face, e șocant. Și totuși, Theron n-a părut nici măcar o secundă interesată să fie validată. A vorbit cu umor și sinceritate despre faptul că și-ar fi dorit mai multe experiențe de acest gen în tinerețe — nu din frivolitate, ci dintr-o dorință autentică de explorare, de asumare a propriului corp și a propriei plăceri.
„De fiecare dată când am avut o astfel de experiență, mi-am zis: ‘A naibii, trebuia să fi făcut asta la 20 de ani’”, a spus ea fără niciun fel de jenă. Și cumva, în această frază, s-au regăsit probabil mii, poate milioane de femei care au crescut crezând că dorințele lor trebuie ținute în frâu, cosmetizate, reprimate sau, în cel mai bun caz, îndreptate doar spre ceva „serios”.
Charlize Theron nu a fost niciodată căsătorită. A spus deschis că nu crede în instituția căsătoriei. A fost, e adevărat, implicată în relații intense cu actori celebri — Sean Penn, Stuart Townsend, Craig Bierko — dar niciuna n-a fost mai importantă decât libertatea ei. Și, după cum a spus cu un zâmbet amar, „cine mai are timp pentru întâlniri, epilat, machiaj și dating apps, când ai doi copii care trebuie duși dimineața la școală?”
Theron este mamă adoptivă a două fete: Jackson, în vârstă de 12 ani, și August, de 9. Le crește singură. Și exact asta a făcut-o, poate, să fie atât de vocală în a cere ceva ce femeile uită, în mod dureros, să ceară: orgasm. Respect. Spațiu pentru propria plăcere.
„Am observat un lucru ciudat”, a mai spus ea. „Femeile care par sigure pe ele, vorbărețe, independente, sunt adesea acelea care, în pat, se mulțumesc să îi mulțumească pe bărbați. De ce? De ce nu suntem noi cele care spun: ‘Știi ce? Vreau și eu să am un orgasm. Nu doar tu.’”
Această afirmație, aparent simplă, este poate una dintre cele mai puternice declarații despre sexualitatea feminină din spațiul public de anul acesta. Pentru că dincolo de Hollywood, de rochii pe covorul roșu și glume despre bărbați mai tineri, Theron atinge un punct nevralgic: femeile încă nu își permit pe deplin plăcerea. Încă se simt vinovate, încă negociază, încă simt că trebuie să îndeplinească roluri și standarde, chiar și în intimitate.
Charlize Theron nu e doar o actriță. Este vocea unei generații de femei care nu mai vor să fie „bune la pat”, ci să se simtă bine. Care nu mai vor să fie alese, ci să aleagă. Și care, poate pentru prima dată, au curajul să spună: „Merit tot. Merit orgasm, merit libertate, merit respect. Și nu, nu trebuie să fiu tânără, epilată perfect și într-o relație ca să obțin asta.”
Charlize a făcut sex cu un bărbat de 26 de ani. Și nu e un scandal. E o lecție.
sursa: https://www.huffpost.com/







