Confesiunile unui băiat bun, unul răstignit de femeile rele, de zgâtiile moțate și suite pe tocuri ce s-au oprit în gâtul bunătății mele, confesiunile unuia ca mine am de gând să le aștern acum în fața voastră precum se așterne zăpada într-o zi de iarnă fără vânt, doar cu ninsoare, fără regret, doar cu insistență, fără liniște, doar cu durere în suflet.
Despre confesiunile unui băiat cuminte, unul ce nu a cunoscut carnea fierbinte pentru că a poftit, dar a reușit să se păstreze pentru aleasa ce are să apară și are să fie a lui, despre acel băiat îndoctrinat de mic în credință, dus la biserică și înmuiat în povești religioase, speriat de răzbunătorul Dumnezeu ce are să vie și are să pedepsească pe robul lui ce a ieșit din cuvântul sfânt, despre acea parte din mine ce se zbate între agonie și tupeu, între desfrânare și abținere, aș vorbi despre animalul amputat din sufletul meu, despre veșmântul negru acoperind trupul fecioarelor spre a fi lepădat doar acolo, în sânul bisericii, și pângărit de un altul dus de acasă înainte de a se căsători, dus și răpit de credință, dar nebiruit de renunțarea totală.
Da, sunt un fel de călugăr, vă aud, vă privesc, vă admir și totuși aștept o femeie pură, identică, croită pe măsura mea, sunt neinstruit, neinițiat, crud, dar nu prost. Aștept! Este aproape inuman, sunt – cred – ultimul din specia mea care mai caută și care mai trăiește în genul acesta de procesare informațională, sunt ghinionistul care a descoperit un fel special de pocăință și care nu găsește curajul să lepede haina asta grea de frica lui Dumnezeu.
Confesiunile mele sunt pline de patimă, eu sunt pătimaș, voi sunteți plăcerea, iar eu sunt oripilat, pierdut, transfigurat, vă doresc, dar nu îndrăznesc, vă savurez din priviri, vă sorb, dar îmi opresc poftele, le reprim, mă căiesc și revin parcă cu o mai mare dorință. Credeți sau nu, dar felul acesta de trai este unul mulțumitor, rezultatul căutărilor mele are să apară. Nu, nu sunt ca voi, nu păcătuiesc precum o faceți voi, nu stau toată ziua și o frec pe aici, le vedere, o frec pe ascuns, știu doar eu și el, preotul căruia mă spovedesc, celui ce-i dau tot ce posed, gândul cel mai ascuns. Uneori simt că profită de mine și îi spun, atât de sincer sunt, confesiunile mele sunt reale, spumoase, dar nu se rezumă la a fi imaginare, sunt desprinse din viața mea și le aștern aici, pe hârtie, mai exact virtual, pentru am-mi ușura sufletul, pentru a o putea aștepta mai ușor, pentru ca voi să fiți preotul și eu păcătosul, voi să fiți lumina si eu sufletul ce curge încărcat cu păcatele voastre spre eliberare.
Evident, voi nu gândiți așa, voi nu aveți răbdare și luați tot ce poftiți. Așa este, sunt doar eu prost în lumea asta, doar eu mă tem de păcat, doar eu poftesc pe ascuns, doar eu… Revin! Am fost violat, am fost obligat să mă culc cu o femeie pe care nu o iubesc, una mai în vârstă, ce s-a înfruptat din trupul meu curat. Asta nu se pune! O simt că nu se pune, o știu și o înțeleg. Voi cum o vedeți? Credeți și nu cercetați? Femeile sunt păcătoase! Nu toate, a mea este pe drum, vine…
