Văd că nu te potolești. Nu te mai saturi să critici femeile. Ba că-s amante, ba că nu-s morale, ba că-s proaste, ba că-s mai știu eu cum. Nu înțeleg care este problema ta, Anays, doar ești și tu femeie, la rândul tău și, din câte am citit aici, nu ești chiar ușă de biserică, corect?
Asta nu înseamnă că nu trebuie să avem principii sau morală și că absolut orice ne trece prin cap poate fi pus în practică fără să plătim pentru consecințe, însă de unde și până unde atâta înverșunare? Sau poate nu mai sunt eu obiectivă, având în vedere că mă regăsesc în unele dintre prototipurile discutate de tine, nu știu ce să zic… Eu îți mulțumesc, totuși, că vrei să fii echidistantă și că-mi oferi, din nou, ocazia să mă exprim, chiar dacă nu o fac pentru a-ți ridica osanale.
Însă consider că echilibrul este important și un punct de vedere opus l-ar putea restabili, nu crezi? Iar prin asta să nu înțelegi că, la rândul meu, vreau să te judec, ci pledez pentru corectitudine, pentru observarea justă a faptelor și pentru emiterea de critici doar dacă sunt pozitive și aduc sugestii de soluții. Nu, nu sunt dreptatea personificată, însă sunt femeie, îmi știu limitele și greșelile, îmi știu lecțiile – chiar dacă nu le-am învățat deocamdată pe toate – și știu că nimic din ce nu am făcut cum trebuie nu a fost cu rea intenție, dimpotrivă.
Pledez pentru dreptul meu la a cunoaște viața și, călcând strâmb, la dreptul meu, de a mi se oferi o a doua sau o a noua șansă, pentru că tot ceea ce vreau este să trăiesc, să experimentez, să cunosc, să evoluez. Iar dacă asta implică și un adulter, ei bine… c’est la vie! Mi-o asum, așa cum îi asumi și tu cine ai devenit.
În concluzie, mai ușor cu ipocrizia pe scări, mai ușor cu arătatul cu degetul, căci niciuna dintre noi nu este imaculată pentru a-și permite să facă asta. Și, la o adică, eu zic că e mai bine așa, căci altfel viața ne-ar fi fost teribil de plicticoasă, nu crezi?
Dina
