Răspunsul unei amante scoase din minți de atâta ipocrizie

„Dragă autoare,

Permite-mi să-ți răspund la articolul tău „Cum recunoști o amantă de cursă lungă?” scurt și la obiect. Rândurile tale ipocrite (și o să justific acest adjectiv) m-au scârbit efectiv. Nu știu cum de îți permiți să jignești o largă categorie de femei, fără să le cunoști povestea care niciodată nu este simplă?

În primul rând, crezi că era nevoie să ne bați tu obrazul public? Crezi că nu știe fiecare dintre noi (da, căci și eu fac parte din această categorie) exact în ce situație ingrată se află? Habar nu ai, dacă viața nu te-a adus în acest punct, câtă suferință și durere măcinăm în singurătate. Căci pentru noi, singurătatea este mai rea decât pentru oricine altcineva, iar statutul pe care îl avem în societate nu face altceva decât să pună o presiune în plus…

Să știi, dragă autoare, că nu suntem toate curve (cum ai sugerat) sau că iubim un bărbat însurat din interese materiale. Nu zic, sunt și astfel de femei, dar generalizarea ta este periculoasă. Și neadevărată.

Să fii amantă este ca și când ai savura o prăjitură prin geamul vitrinei. Căci iubirea noastră, oricât de profundă – și crede-mă că este cu atât mai profundă cu cât obiectul ei nu este niciodată pe de-a-ntregul al tău – nu este considerată una autentică. Uneori, nici măcar bărbatul pe care îl iubim nu ne acordă credit și minimizează toate sacrificiile pe care le facem (onoarea e prima, da) pentru a continua cu el o relație care ne complică atât de mult viața.

Și să mai știi că să-ți urmezi inima nu este deloc ușor, dar să n-o faci este o crimă. Tu ai iubit vreodată complet, total, dincolo de orice normă, conveniență sau morală? Te-ai dăruit fără să ceri nimic în schimb (și nu sub formă de „vânzare” cum ai sugerat în articolul tău), doar pentru fericirea de a te contopi – chiar numai temporar – cu bărbatul visurilor tale? Cu singurul om de pe pământ lângă care viața are un rost și, mai mult, chiar simți că merită trăită?

Află, dragă autoare, că tot ce ai scris tu nu este decât apă de ploaie atunci când trăiești o iubire împărtășită, așa, cu toate tarele de care vorbești. Căci ce spui tu ține de omenescul din noi, dar ce-ți spun eu acum ține de esența pură a iubirii din noi, iar dacă acestea se mai află în contradicție uneori… atunci, asta este. Îmi asum. Da, eu sunt amantă, iubesc și sufăr și, deși regret forma în care o fac, nu regret nicio secundă faptul că am privilegiul să trăiesc un miracol în viața mea. Indiferent de formă, iubirea trebuie să primeze, Iar dacă tu nu știi încă asta… ce pot să zic, decât că te compătimesc.

PS: nu vreau să se înțeleagă că fac apologia amantlâcului, însă am simțit nevoia să fac unele precizări, articolul fiind unul incomplet, meschin și ipocrit.”

Dina

1 COMENTARIU

  1. Singura propozitie misto ar fi ca nu este usor sa-ti urmezi inima, insa daca n-o faci ar fi o crima. Iar aici intervin alte lucru care ne particularizeaza pe fiecare in parte. S-o luam cu inceputul :)) facand analiza pe text.
    Gradul de toleranta la suferinta si durere, macinata in singuratate, evident, din moment ce se petrece cu acea persoana atat de putin timp, intens 😉 hehe. Apar 3 tipuri plus nuantele dintre ele. Prima nu accepta din start un asemenea compromis, stiind ce isi doreste si nu accepta nimic altceva in schimb. A doua isi urmeaza inima, intra in apa, se balaceste putin iar cand apar frustrarile, nemultumirile legate de situatie, trecerea de la extaz la agonie, pune capat situatiei realizand ca nu va duce nicaieri. Iar a treia(in care te situezi) intra in apa, se balaceste, dupa care se duce in larg. Aici miros un iz de masochism combinat cu dependenta emotionala, nesiguranta etcetera. Masochism exprimat elocvent de altfel prin „câtă suferință și durere măcinăm în singurătate”, „a savura o prăjitură prin geamul vitrinei”. A se incerca acel tip sexual sado-maso. S-ar putea constata, ca fiind o activitate placuta in acest sens muahaha.
    Acum la partea cu iubirea. Ma scuzati, ma duc sa rad o jumatate de ora si ma intorc. Back, ok, universal valabil, daca iti doresti ceva, orice, si nu poti avea, in cazul nostru o persoana, intotdeauna va exista acel mister, acea dorinta, acel je ne sais quoi, astfel ajungand sa-i acordam mai mult decat este in realitate, supraestimand. Un rol importand la aceasta inflatie avand chiar propria imaginatie in lipsa datelor concrete, respectiv convietuirii zi de zi.
    Iar ca finalul sa fie apoteotic si completat cu substanta, ajungem astfel la partea cea mai importanta complet lipsita de haz. Iubirea totala, dincolo de orice norma, convenienta sau morala ascunde in acest caz lipsa proprie de iubire, sau altfel spus iubirea de sine. Golul din interior este atat de mare incat doar o astfel de situatie il poate acoperi. Ce se intampla? Practic acel gol din interior iese la suprafata precum intr-o oglinda si se reflecta. Cu alte cuvinte poate sa „vada” cat de mult Nu se iubeste si Nu se respecta(la polul opus de primul caz). Un paradox.
    Trista situatia si de compatimit. Acceptand perpetuarea pozitiei lor sensibile in care se afla, se supun deja unor forte toxice devastatoare sufletului, mintii si corpului. Astfel de persoane sunt deja lovite si n-ar fi fair play din partea noastra sa aruncam in ele cu prejudecati, etica, morala, norma…. cand sunt deja la pamanat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord