Este un paradox amar în viețile noastre, o ironie crudă a timpului și a sentimentelor noastre. În spatele voalurilor strălucitoare ale clipei, se ascunde adesea un adevăr greu digerabil pe care mulți dintre noi îl învață pe parcursul unei vieți întregi. Acest adevăr spune că, uneori, pentru a vedea valoarea unei persoane, trebuie să o lași să plece.
Am înțeles asta mult prea târziu, după multe clipe de durere și de întrebări fără răspuns. În ochii mei, fostul meu iubit părea atunci doar o prezență obișnuită, un element cotidian al vieții mele. Dar cumva, în cele mai obișnuite zile, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. A apărut în viața mea altcineva, un bărbat străin și fermecător. Și cu toate că m-am luptat cu sentimentele pentru acest străin, nu am putut să mă opresc din a mă simți atrasă de el.
Așa că, în cele din urmă, am luat decizia de a renunța la relația mea. Nu a fost o alegere ușoară, dar am crezut că este cea mai bună pentru mine în acel moment. Cu toate acestea, doar când a devenit inaccesibil pentru mine, am realizat cu adevărat ce aveam înainte. Și el, la rândul lui, a descoperit ceea ce pierduse.
În primele zile după despărțire, m-am simțit pierdută și confuză, în ciuda emoției pe care noua relație mi- furniza. Doar că aceasta a durat cât o adiere de vânt și s-a destrămat înainte de a se închega, așa că am rămas singură, cu vina, durerea, întrebările și zbuciumul…
Între timp, fostul meu a început să își dea seama de golul pe care l-am lăsat în urma mea. Deși eu am încercat, la un moment dat, să-l recâștig am simțit că era prea târziu. Când i-am văzut pozele pe Facebook cu noua sa cucerire, mi-am dat seama, din păcate, că nu mai era aceeași persoană pe care o cunoscusem cândva, nici măcar aceeași persoană pe care am părăsit-o înlăcrimată.
Această experiență m-a învățat că uneori trebuie să pierzi ceva pentru a-l aprecia cu adevărat. Este ca și cum universul ne testează într-un mod misterios, pentru a vedea dacă suntem într-adevăr vrednici de iubirea și afecțiunea pe care le primim. Este un avertisment asupra pericolului de a lua lucrurile sau oamenii ca pe un bun dat. Poate că este singura cale prin care putem înțelege adevărata valoare a ceea ce avem în viața noastră. Dar ce trist, nu? Să realizezi ce aveai de abia când nu mai poți face nimic pentru a repara ce ai stricat!
Așa că, da, de abia când mi-a devenit inaccesibil, am știut cu adevărat ce am avut și ce am pierdut. Și a fost prea târziu pentru amândoi. Cu toate acestea, nu este o tragedie, ci o lecție de viață. O lecție care ne învață că înainte de a căuta iubirea în afară, trebuie să o găsim în interiorul nostru și să o prețuim mai presus de orice altceva. O lecție care ne învață că trebuie să merităm și să apreciem ce avem, căci fericirea nu se găsește pe toate drumurile…
Drumurile, iar momentul poate disparea inainte de a fi trait.