
Ești bărbat și te-ai comportat normal, ai intrat încălțat în casă, te-ai dus liniștit la bere cu băieții, ai mâncat semințe în sufragerie când i-a fost ei lumea mai dragă, ai băut și vineri, și până joi, ai făcut tot ce ai vrut, ai umblat și pe la pod, și pe la colegele de muncă, ți-a plăcut viața și ai profitat, dar, mai devreme sau mai târziu, ai ajuns la concluzia că ai fost înșelat. Acum stai și te uiți ca vițelul la poarta nouă, nu înțelegi și nu poți accepta.
Iată de ce înșală femeile, avem răspunsul, ți-l împachetăm și ți-l livrăm imediat, dar, mai întâi, trebuie să te dai jos din pat și să te speli pe față, pe dinți, ba nu, mai întâi, te dai jos din pat și te bagi la un duș, este posibil ca ăla cu care te-a înșelat să fi fost spălat mai bine decât tine, să fi fost mai îngrijit, hai să nu omitem nimic.
Da, acum că te-ai dușat, frezat și te-ai parfumat, eventual ți-ai aranjat și barba, pune mâna, dacă vrei să afli răspunsul, pe niște haine mai bune și nu uita de fierul de călcat. Hai, ia și le îndreptă, un adevăr atât de important nu se arată dacă ești șifonat. Pentru a înțelege de ce trebuie să fie toate la locul lor, nu uita fierul în priză, ea nu-l uita până să te înșele, acum îl lasă așa pentru că-i plecată cu gândul la mângâierile oponentului tău, la porția de tandrețe suplimentară ce i-a fost oferită.
Hai, mișcă, hai, calcă mai repede, topește toate dungile suplimentare, termină ce ai început, mai cu viață, omule, nu vrei să vezi de ce te-a înșelat? Între timp, fă două cafele, fă exact așa cum ar fi trebuit să faci înainte ca ea să calce strâmb. Poate se întoarce, dacă nu, arunci la final o cafea, asta este. Să continuam, ai făcut duș, ți-ai călcat hainele de pe tine și ai făcut și cele două cafele. Acum poți intra pe internet și rezerva două bilete la teatru, ai grijă să prinzi locuri bune, contează de unde vă uitați, contează calitatea, toate femeile o caută și o urmează.
Nu, o femeie nu își ia lumea în cap și pleacă de unde îi este bine, o femeie rămâne acolo și luptă pentru binele ei. Deci, bilete la teatru, dacă îți permiți pune mâna pe o lojă, ai să vezi tu acolo de ce este nevoie și la teatru de intimitate. O să primești bonus, dacă piesa nu-i chiar atât de bună și vă plictisiți sau, din contră, dacă piesa este reușită și vă stârnește imaginația într-un mod apetisant. Nu uita să plătești biletele! E nasol să ajungi acolo și să realizezi că ai dus-o într-un loc în care ești refuzat încă de la intrare.
Bun, acum pune mâna și citește o carte, alege una la întâmplare, nu o alege pe cea mai subțire. Cu cât este mai groasă cartea, cu atât ai să ai mai multe de povestit cu aleasa inimii tale. Da, nu o lăsa să se plictisească, nu o împinge în brațele unui viitor partener prin lipsa ta de imaginație, prin lipsa ta de cultură. Citește și împărtășește cu ea tot ce te frământă, dezbate, transformă-ți casa într-o arenă a descoperirilor, a subiectelor fierbinți, fii acolo și întreține focul. Acum, că se apropie momentul și poți afla de ce te-a înșelat, mai ai de făcut o ultimă treabă, pune mâna și cumpără un bici, agață-l în cui și arată-i-l cu degetul din când în când. Scrie pe el: „acesta poate fi biciul fermecat al plăcerilor”.
Hai, acum vino să-ți spun de ce te-a înșelat femeia ta. Ai fost pămpălău, nu făceai nimic din ce ai făcut acum ca să descoperi motivele pentru care te-a înșelat. Acum ești pregătit și poți să mai încerci, ai dreptul să mai fii încă o dată pămpălău. Stai liniștit, când o să apară o altă șansă, o să o facă din nou, cu plăcere. Simplu, femeia își înșală partenerul pentru că poate, pentru că-i place, pentru că altfel nu s-ar numi femeie.







