Mi-am adus aminte de curând de replica servită de un fost prieten atunci când ne-am despărțit mai mult sau mai puțin prietenește (mai puțin). Mă, Noemi, îmi spune el, tu ești fată bună, mă, da’ ești sărită de pe fix și ai pretenții absurde. Printre pretențiile mele absurde se numărau și încă se, neumblatul în telefon, profil propriu de Facebook (nu din seria Cutăriță și Cutărițu), minim o seară pe săptămână în care să nu stau bot în bot cu domnul.
Nu spun că era rău, spun doar că atunci când da el cu pumnu-n masă, toate femeile să stea drepți, de la secretară până la iubită și mamă. L-am șters rapid din viața mea ca pe un mail din spam și nu cred că m-am gândit la el până să îmi aduc aminte de reproșul lui. Și reproșuri au genul ăsta de bărbați multe de făcute. Că suntem nebune, uneori isterice. Că suntem nevinovate cu duhul. Adică proaste. Că suntem materialiste. Că suntem așa și pe dincolo și ni s-a urcat democrația la cap. Că ne apucă focul de împuiere fix când îi apucă pe ei focul de libertate. Că ne apucă pe toate focul de împuiere, ce femeie e aia care nu vrea copii? Da, ăștia sunt bărbații care le știu ei pe toate.
