De ce pleacă o femeie atunci când pleacă

0
3163

„Nu de bine” ar spune experiența colectivă. „Depinde”, aș completa eu. O femeie poate pleca dintr-o relație, deși încă mai iubește, o femeie poate pleca de lângă un bărbat, deși are un trai „bun” cu el, o femeie poate lăsa totul în urmă din motive care țin strict de ea însăși și nu neapărat de celălalt. Nu apreciez dacă este „egoist” sau „corect” un astfel de comportament, căci nu despre asta este vorba, ci despre faptul că motivele care pot sta la baza unei astfel de decizii sunt cu mult mai numeroase și mai complexe decât ar fi ceilalți tentați să pună eticheta. Însă un lucru trebuie reținut. O femeie va pleca numai după ce s-a gândit de zece ori, după ce a sucit problema pe toate părțile și după ce a ajuns la concluzia (unica posibilă!) că nu are alternativă pentru a-și continua viața fără să se târască.

Și după ce o lungă perioadă de timp a părut că se adaptează/resemnează cu situația în care era, acceptând (prea multe) compromisuri de diferite tipuri, brusc, totul ia o întorsătură neașteptată și asta pentru că, oricât de cârpă ar părea, o femeie este în fiecare clipă conștientă de ceea ce face, i se face sau nu i se face. Și când toate soluțiile se vor fi blocat pe câte vreun drum închis, atunci ea va ști că a venit momentul să „depună armele” și să plece, uneori pierzând chiar totul; însă nimic nu mai contează în fața deciziei schimbării devenite de neevitat. Și mereu pleacă cu sufletul greu, căci lasă în urmă o parte de sine, o bucată din propria viață și, nu de puține ori, o iubire încă vie… De fapt, toate acestea sunt sacrificii inerente pe care, chiar dacă nu știe de la început, treptat, va învăța să și le asume. Chiar și când pleacă s-o ia de la zero cu un copil sau doi de mână. Și, de cele mai multe ori, tocmai pentru că hotărârea nu i-a fost deloc pripită, nu există drum real de întoarcere, în ciuda amăgirilor și iluziilor de care este aproape imposibil să te dezici complet.

O femeie care pleacă supraviețuiește – în ciuda rănilor – unei apocalipse personale, renăscând din propriile resturi, iar asta spune multe despre nebănuita putere pe care o ascunde…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord