Sunt oameni care simt iubirea intens, dar când vine momentul să spună „te iubesc”, pur și simplu se blochează. Nu neapărat pentru că nu simt. Uneori, cele trei cuvinte care par atât de simple ating exact locul de care au încercat toată viața să se apere.
„Te iubesc” poate fi mai înfricoșător decât pare
Pentru unii oameni, declarația de iubire nu este doar o propoziție romantică. Înseamnă vulnerabilitate, expunere și acceptarea faptului că o altă persoană poate răni, respinge sau părăsi.
Cercetările asupra atașamentului arată că persoanele cu niveluri mai ridicate de evitare a intimității tind să se simtă mai puțin confortabil cu apropierea emoțională. În studiile despre conversațiile despre iubire, persoanele cu atașament evitant au fost, de asemenea, mai puțin precise în identificarea emoțiilor pozitive ale partenerului. Asta nu înseamnă că nu iubesc, ci că apropierea emoțională poate fi mai greu de gestionat.
Pentru cineva obișnuit să păstreze distanța, „te iubesc” poate suna aproape ca o capitulare.
Uneori, problema nu este iubirea. Sunt cuvintele.
Există și o explicație psihologică mai puțin romantică, dar importantă: alexitimia. Termenul descrie dificultatea de a identifica și verbaliza propriile emoții.
O persoană poate ști că îi este dor. Poate observa că se gândește permanent la partener, că îi pasă, că vrea să fie aproape și că suferă atunci când acesta nu este prezent. Dar transformarea acestor trăiri într-o formulare clară poate fi surprinzător de dificilă.
Cercetări recente arată că persoanele cu niveluri mai ridicate de alexitimie pot avea dificultăți în transmiterea propriilor stări emoționale, ceea ce face ca partenerii să le interpreteze mai greu reacțiile afective.
Cu alte cuvinte, uneori omul simte enorm și exprimă foarte puțin.
Copilăria poate lăsa urme în felul în care iubim
Dacă într-o familie emoțiile au fost tratate ca slăbiciuni, dacă afecțiunea verbală a lipsit sau dacă vulnerabilitatea era întâmpinată cu respingere, exprimarea iubirii poate deveni nefamiliară.
Nu este o regulă că orice adult care evită „te iubesc” provine dintr-o asemenea familie. Dar cercetările despre atașament au documentat legături între experiențele timpurii și modul în care oamenii gestionează apropierea, dependența emoțională și intimitatea.
De aici apare paradoxul: omul poate tânji după iubire și, în același timp, se poate teme de ceea ce presupune să o primească și să o ofere.
„Te iubesc” poate declanșa frica de pierdere
Pentru anumite persoane, iubirea devine mai ușor de controlat atât timp cât rămâne nerostită.
Cât timp nu spui, nu te-ai expus complet. Nu ai oferit celeilalte persoane acces la cea mai vulnerabilă parte a ta. Nu există o declarație care să poată fi respinsă sau întoarsă împotriva ta.
De aceea, cineva poate demonstra iubire prin gesturi, grijă, disponibilitate, loialitate sau prezență, dar să evite constant cele trei cuvinte.
Cercetările asupra comunicării afective arată chiar că exprimarea nonverbală a afecțiunii poate avea efecte importante în cuplurile în care unul dintre parteneri prezintă niveluri mai ridicate de evitare a atașamentului.
Când tăcerea începe să doară
Problema apare atunci când diferența dintre „simt” și „spun” devine atât de mare încât partenerul nu mai poate înțelege ce se întâmplă.
Iubirea nu este transmisă doar prin ceea ce simțim în interior. Într-o relație, ea trebuie și comunicată într-o formă pe care celălalt o poate percepe.
Asta nu înseamnă că orice persoană care nu spune „te iubesc” își ascunde sentimentele. Uneori, pur și simplu nu simte iubirea în același fel sau nu este pregătită să o exprime. Iar uneori tăcerea nu ascunde o mare poveste de dragoste, ci lipsa sentimentului.
De aceea, cele trei cuvinte nu trebuie nici forțate, nici interpretate automat. Important este întregul comportament: apropierea, consecvența, grija, disponibilitatea emoțională și felul în care doi oameni comunică atunci când lucrurile devin vulnerabile.
Uneori, „te iubesc” rămâne nerostit pentru că omul nu iubește suficient. Alteori, paradoxal, tocmai pentru că acele cuvinte înseamnă pentru el mai mult decât poate suporta să spună cu voce tare.
