Când spuneam că viața bate filmul, nu mă gândeam nicio secundă că va veni momentul să spun asta chiar despre viața mea. Când mă uit în urmă, îmi strâng copilul în brațe și continui să suspin de durere, căci rana aceea nu se va vindeca niciodată.
Era un băiat liniștit, „la locul lui”, așa cum spuneau prietenii care mi l-au prezentat. O idee timid, nu avusese multe iubite înaintea mea, cel puțin asta era imaginea pe care o flutura, așa că nu i-a fost greu să mă convingă că este o alegere cât se poate de bună. Frumușel, cu un aer de intelectual accentuat de ochelarii cu ramă neagră, cu o constituție mai degrabă delicată, dar legat bine. În fond, nu-l căutam pe Adonis, ci un suflet alături de care să-mi găsesc iubirea și liniștea.
Primul an a fost de vis. Ne-am înțeles de minune, părea că nimeni și nimic nu se poate strecura între noi. Ba chiar m-a și cerut de soție, dar pentru o dată ulterioară pe care, până la urmă, nu am mai apucat-o niciodată s-o stabilim. Atunci m-am și mutat la el. Am fost suficient de proastă cât să-mi vând garsoniera și să mă mut la el, iar cu banii din tranzacția imobiliară să facem diferite îmbunătățiri în casa „noastră”. A mai trecut un alt an, la fel de bun, la fel de plin. Am terminat renovarea, ne-am permis și câteva vacanțe bine-meritate și apoi a venit vestea cea mare: am rămas gravidă! Eram extrem de fericită, practic toate mergeau în direcția cea bună, eram convinsă că Dumnezeu adusese soarele și pe strada mea.
Ce-i drept, el a primit vestea cu oarece ezitare – că suntem prea tineri (aveam amândoi peste 30 de ani atunci), că să nu ne grăbim, că să ne mai bucurăm unul de altul, că avem tot timpul din lume la dispoziție să devenim părinți etc… Totuși, nu mi-a cerut să fac avort, dar simțeam că asta așteaptă de la mine. Însă nici nu mi-a trecut prin cap așa ceva. De atunci însă, ceva parcă a început să scârțâie, mai ales că nu se anunța o sarcină tocmai ușoară. Am trecut cu greu de primul trimestru, continuam să merg la serviciu, dar făceam eforturi considerabile, așa că ginecologa m-a sfătuit să-mi iau concediu o perioadă, să mă pun cât de cât pe picioare. Și asta am și făcut. Culmea e că lui nu i-a convenit deloc. Din cauza unor probleme, a trebuit să optez pentru concediu fără plată. Ei, de aici au început cu adevărat frecușurile. Părea de nerecunoscut. Din băiatul blând și blajin de la început acum se transformase într-o persoană arțăgoasă, mereu nemulțumită și pusă pe ceartă. De altfel, la un moment dat, a început să-mi reproșeze că am rămas gravidă intenționat, să pun gheara pe el și pe casa lui șamd. Mi s-au părut cumplit de nedrepte acuzele lui, dar, odată pornit șuvoiul, a fost imposibil de oprit. Mi-era și rușine să-i aduc aminte de garsoniera mea vândută și de faptul că banii de pe ea îi cheltuisem împreună…
Însă toate au culminat cu acea după-amiază însorită în care mă simțeam extrem de rău, deși părea că-mi revenisem și chiar anunțasem că urma să mă întorc la muncă, când m-a anunțat sec că el nu mai poate să continue așa, că nu și-a dorit niciodată un copil cu mine, că trebuia să-l întreb și pe el, nu să-l trag în piept și să fac unul „cu forța” și că, cel mai bine, ar fi să plec din casa „lui”, căci el deja și-a găsit pe altcineva, o femeie corectă, una care nu ar rămâne gravidă ca să-l șantajeze să se căsătorească cu el. Evident că nu-mi venea să cred ce auzeam, totul era atât de nedrept și de absurd, că nici nu am mai avut putere să mă apăr, să justific… Am apelat la o prietenă să vină să mă ia, că nu era în stare nici să stau în picioare, urmând să-mi adun lucrurile ulterior – dar nu a mai fost nevoie, că mi le-a trimis el la ai mei, acolo unde am fost obligată să mă duc. Aici, altă poveste, a fost tare greu să mă accepte așa, fără garsoniera (sau banii) cumpărată de ei, gravidă și fără tatăl copilului meu lângă mine.
Nu dai așa afară din casă nici măcar un animal, nu mai vorbim de iubita ta, gravidă cu propriul tău copil. Au urmat luni grele, i-am intentat proces pentru a recupera din bani, dar și pentru paternitatea copilului. Au trecut trei ani de atunci, încă nu s-a terminat epopeea, totul e din ce în ce mai greu, singura lumină din viața mea e acest copil minunat a cărui unică vină este că s-a născut dintr-o mamă prea credulă și-un tată nemernic și inconștient.
