La 18 ani prieteniile sunt fragede, crude, neîncepute… Să nu-mi spuneți că voi nu ați trecut prin așa ceva, că voi nu ați poftit împreună la aceeași savarină, că vouă nu vi s-au scurs ochii după o frumușică care, până la urmă, s-a ridicat de la masă și a plecat lăsându-vă să înghițiți în sec și să vă consumați frustrarea dând vina unul pe altul, stricând buna înțelegere și prietenia legată din copilărie.
Hai, recunoașteți că odată cu apariția femeilor în viața voastră ați cam schimbat macazul și v-ați cam schimbat părerea despre vechile voastre prietenii. Femei sau bărbați ne-am trezit toți, mai devreme sau mai târziu, trădați de prieteni pentru ipotetici parteneri și viața ne-a pus în fața unei noi realități, în fața adevăratului caracter cu care venea la pachet prietenul sau prietena.
Nu o mai lungesc, mă rezum la a vă povesti cum am căzut de pe jilțul înalt al încrederii în prietenul cel mai bun și cât de tare s-a julit relația noastră. Am ochit o fetișcană, frumușică și cochetă, înăltuță, brunețică, subțirică, ochi sticloși și verzi, isteață, zâmbitoare și cu o dantură perfectă. Avea tot ce-mi imaginasem eu până atunci și, în plus, avea bun simț. Am încercat câteva luni de zile să intru în vorbă cu ea și nu am reușit. Am descoperit, între timp, că sunt timid, că mă fâstâcesc atunci când sunt aproape de ea, că îmi pierd o importantă porție de logică și că devin incontrolabil, incoerent, am descoperit că o iubeam înainte ca ea să mă remarce, să știe că exist, să înțeleagă că eu simt ceva deja pentru ea.
După o toamnă lungă și o iarnă cumplit de rece, a venit vremea să reușesc, să-mi fie prezentată, să accepte să iasă cu mine la un suc. Nu știu de ce, dar am insistat să vină cu mine cel mai bun prieten al meu. Probabil m-am bazat pe el și l-am luat cu mine doar pentru a prinde curaj sau pentru a mă lăuda deja cu ceva ce reușisem. În realitate, nu reușisem nimic, ajunsesem la o simplă întâlnire și eu, în loc să-mi protejez viitoarea relație, am luat cu mine o viperă pe care o încălzisem la sân.
Evident că i-a plăcut și lui! Îi făcusem eu capul suficient de mare în tot timpul în care nu reușisem să ajung la ea. Evident că prietenul meu nu s-a putut abține și și-a întins la aceeași masă și plasele farmecelor lui. Frumușica noastră s-a amuzat teribil, a râs și, la final, ne-a părăsit, lăsându-ne să ronțăim cojile prieteniei noastre, de fapt, să consumăm veninul abia ivit.
Au trecut ani de zile de când știm că doi pe una nu merge, dar prietenia noastră nu și-a mai revenit. Încrederea s-a consumat la un suc și o intenție exprimată exact atunci când nu era cazul. Văd și azi câte doi timizi așezați la câte o masă, așteptând să-și găsească sfârșitul prieteniei, așteptând să apară fetișcana frumoasă capabilă să rupă falsa prietenie, capabilă să zâmbească, să se ridice și să plece…
