A trecut repede, te-ai tot sucit și te-ai învârtit și nu ai cules, doar ai risipit, nimic nu ți-a fost pe plac, sau era prea urât, sau era prea slab pregătit, sau… Hai, recunoaște că te-ai trezit în dimineața aceasta și te-ai uitat la ceas, aveai 45 de ani și puțin peste. Șoc!
Viața este precum un accelerat care nu oprește în toate stațiile, care nu ține cont când te urci și unde trebuie să cobori, viața zboară și, dacă nu te ții bine de bară, riști să te trezești singur, neconsolat, abandonat, refuzat la export și la intern, riști să te freci la ochi și, într-o clipită, să realizezi că ai sărit de 45 și că pretențiile tale expirate nu mai sunt importante.
Oare mai are rost să te implici într-o relație? Care ar mai fi ținta, scopul? Ce mai ai de oferit și oare ce îți mai poate fi dat de acum înainte? Sunt întrebări firești și nu de puține ori răspunsurile sunt acide, insuportabile, pișcă și nu au milă, răspunsuri nemiloase care ciupesc din buna ta stare și care te trimit în lumea frustrării, a unei stări incompatibile cu cea în care te împodobeai precum un brad de Crăciun și ieșeai la agățat, la sortat, la fițe și figuri, la strâmbat din nas.
Da, s-a dus baba cu colacii! A apus vremea nazurilor și timpul în care îți mirosea totul. Acum vrei să scapi doar de singurătate, parcă ar fi bun și unul mai slab pregătit, un suflet acolo capabil să-ți spună doar bună dimineața și seara un plictisit noapte bună. Și, într-o asemenea situație, parcă nu-i nici târziu și parcă nu-i nici sfârșitul și parcă mai merită să încerci, să te sui într-un tren și să mergi încotro o vrea el, să te lași purtat pentru că este mai importantă călătoria decât plânsul, pentru că este mai dulce iluzia decât resemnarea și plânsul în palmele singurătății.
Cu siguranță, au să apară în viața ta voci ce au să spună: După 45 de ani, nu mai are rost să-ți cauți partener, dar lipsa lor de imaginație nu are de ce să fie un obstacol în viața ta. Cu siguranță, au să vină inclusiv reproșurile celor pe care i-ai refuzat până acum, dar motivele pentru care i-ai refuzat au fost probabil întemeiate la vremea lor și, chiar dacă nu au fost, ai avut dreptul la părerea ta, la viața și la deciziile tale, la independența ta construită chiar cu riscul de a trăi în singurătate.
Ce pot să spun este că, după 45 de ani, mai există suficiente motive să-ți trăiești viața așa cum vrei, cu sau fără partener, cu sau fără reguli impuse de societate, cu sau fără bilet pentru călătoria ce urmează. Important este să te simți bine în pielea ta și să zâmbești mai mult, să bei doi litri de apă zilnic și să îți urmezi tratamentul, să nu uiți unde ți-ai lăsat proteza, placa, ochelarii și să nu sari din pat prea repede, să nu te accidentezi gratuit.
După 45 de ani, prioritățile îți sunt evidente și clar una dintre ele este să-ți cauți un suflet capabil să te ajute, unul compatibil cu nevoile tale, unul mobil, deplasabil, apt pentru trimis după cumpărături sau să țină locul unei cârje. Vin vremuri… Da, săriți și-mi spuneți că de acum se vede vremea nepoților, dar nu uitați că ați omis căsătoria, concubinajul, copiii.
Ai 45 de ani și nu ai trecut prin etapele de mai sus? Start! Fugi! Ia ce-ți iese în cale! Este ultimul tren, ține-te bine…
Absolut! La orice vârstă se poate manifesta iubirea, ea fiind chiar independentă de sex! Poți iubi cu adevărat și o femeie care nu îți mai poate oferi acele clipe(care au rostul lor, iar în opinia mea trebuiesc trăite cu cine trebuie, adică cu femeia care îți dorești cu adevărat să fie mama copiilor tăi).Cred că există și astfel de cazuri, trebuie căutată femeia potrivită pentru tine ca bărbat.Eu am înțeles asta la 42 de ani(atât mi-a luat să înțeleg asta).