Nu ai crezut nicio secundă în mine, dar nu ai ezitat să mă lauzi ca să mă folosești. E frumos așa ceva, domnul meu?
Nu ai dat niciodată doi bani pe mine. Ca persoană, ca femeie, dar atunci când ți-am putut servi la ceva, ai fost campion la lingușeli și declarații. Și știi ce? Am simțit! Nu te-am crezut o clipă și nici măcar nu pot spune că dulceața din vorbele tale – mai falsă decât sânii de silicon ai pițipoancelor la care te hlizești – mi-a creat vreun soi de plăcere. Poate una sadică. Una prin care voiam să văd cât de departe poți merge. Cât de departe ești în stare să ajungi astfel, tratându-mă ca pe o proastă. Și, din păcate, am aflat: foarte, dar foarte departe, căci tu nu ai scrupule, decență sau bun simț. Nu ai nimic din toate astea (nu mai spun respect sau sentimente reale), tu nu ai decât scopuri egoiste – adesea meschine – pe care le urmezi mai credincios decât un câine bătut și… atât. Iar cei din jur nu reprezintă pentru tine decât instrumente de care te folosești și pe care, doar dacă mai pot fi utile în viitor, le păstrezi. Dacă nu, la coș! Eu nu am ajuns încă acolo numai pentru că, oricând ai nevoie de ceva de la mine, eu spun prezent, nu-i așa? Oricând…
Mă iubești doar din cuvinte și doar când trebuie să te servesc. Mă apreciezi doar din minciuni și doar ca plată – suficientă, judeci tu – pentru tot ceea ce fac pentru tine. Și asta doar din când în când. Când nu ai nevoie de mine, uiți că exist. Mă pui frumos pe raft, ca să mă iei data viitoare. La nevoie. A ta, se înțelege!
Și pe deasupra crezi că nu înțeleg toată această mașinație de care îmi este deja greață. Știu, ai fi în stare să te uiți în ochii mei și să mă întrebi cu nonșalanță, dacă nu-mi convine, ce mai aștept, de ce nu plec, de ce nu refuz, de ce nu-ți întorc spatele. Și ai dreptate, nu neg, doar că răspunsul l-am dat puțin mai devreme. Repet: sunt curioasă cât de jos poate ajunge cineva la care ții și care poate – că nu bag mâna în foc – a răspuns cândva la fel. Vreau să văd, să simt, să aflu pe propria-mi piele doar ca să reușesc să mă lecuiesc odată de bunătate, de altruism, de lipsă de egoism, de generozitate, de iubire de semeni și de ce mai vrei tu. Și, mai cu seamă, de tine!
Vestea bună e că sunt tot mai aproape, căci tu mă ajuți zilnic…
